Moţiune de cenzură. Dezbatere şi vot în plenul Parlamentului

Moţiune de cenzură, astăzi în plenul Parlamentului. Care sunt şansele să treacă.

Moţiunea de cenzură 'Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!', semnată de PNL, USR şi PMP, va fi dezbătută şi votată miercuri în plenul Parlamentului. Documentul a fost semnat de 152 de parlamentari.

Semnatarii moţiunii de cenzură cer demiterea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta 'nu are curajul şi puterea de a se opune deciziilor arbitrare ale şefului de partid'.

'Doamna Viorica Dăncilă trebuie demisă, deoarece nu are nici curajul şi nici puterea să se opună deciziilor arbitrare ale şefului său de partid. Astfel, chiar sub ochii prim-ministrului, legile Justiţiei sunt mutilate, pentru interese politice obscure. Codurile penale sunt modificate cu dedicaţie! (...) Guvernul Dăncilă face politica partidului, în funcţie de nevoia şefului de partid, nu de nevoile oamenilor! Au trecut aproape doi ani de la preluarea guvernării şi PSD-ALDE nu a făcut nimic bun pentru români. Dar, în schimb, faceţi, zilnic, câte ceva pentru voi. Lucraţi zi de zi pentru deziderate strict personale şi care sunt contrare aşteptărilor românilor!', se arată în moţiunea de cenzură.

Moţiune de cenzură împotriva celui de-al treilea guvern PSD

Reprezentanţii Opoziţiei susţin că Guvernul Dăncilă este mai incompetent decât primele două guverne PSD-ALDE.

'Oricât de prost ar guverna, doamna Dăncilă pare că va rămâne la Guvern atâta vreme cât îşi păstrează singura sa calitate - aceea de a nu fi 'conflictuală' cu şeful său de partid. Am ajuns astăzi să dezbatem o moţiune de cenzură împotriva celui de-al treilea guvern garantat de domnul Dragnea, deoarece Guvernul Dăncilă ameninţă, prin miniştrii săi, proprietatea privată a 7 milioane de contribuabili la Pilonul 2 de pensii. Nu există nicio garanţie că Guvernul Dăncilă nu-i va lăsa pe actualii angajaţi fără banii de pensie! Am ajuns cu toţii să ne ruşinăm atunci când vorbim despre Guvernul României, fie în plan extern, fie în interiorul ţării. Nu a fost niciun moment un secret faptul că doamna Viorica Dăncilă nu îndeplineşte decât formal această funcţie, adevăratul prim-ministru fiind, în fapt, domnul Liviu Dragnea. De la începutul anului de când aţi fost învestită în funcţia de prim-ministru, nu aţi reuşit decât să afundaţi economia ţării şi mai tare, să generaţi panică şi neîncredere în rândul investitorilor străini, să-i goniţi din ţară pe cei deja existenţi şi să adânciţi şi mai tare evoluţiile economice negative', spun semnatarii moţiunii de cenzură.

Probleme ale sistemului judiciar au rămas nerezolvate

Potrivit acestora, Guvernul a eşuat şi în gestionarea demersurilor de îndeplinire a obiectivelor de referinţă din Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Cele mai importante probleme ale sistemului judiciar au rămas nerezolvate! În schimb, actul de guvernare a fost deturnat în dauna intereselor cetăţenilor români. Nu mai puteţi nega faptul că preocupările dumneavoastră în domeniul justiţiei au urmărit planuri ascunse, pentru a asigura protecţia unor lideri politici în faţa rigorilor legii. Aţi îndepărtat actul de justiţie de principiile constituţionale privitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi vă străduiţi din răsputeri să creaţi o castă de cetăţeni mai presus de lege', adaugă semnatarii documentului.

'Daţi un vot favorabil acestei moţiuni şi veţi da o şansă României ca să aibă un guvern responsabil, eficient, competent, interesat exclusiv de problemele oamenilor şi nu supus doar intereselor personale ale unui singur individ! Avem convingerea că în majoritatea PSD-ALDE se află, încă, parlamentari responsabili, care s-au săturat să le fie ruşine atunci când sunt întrebaţi despre Guvernul Dăncilă. Aşteptăm un gest de responsabilitate din partea fiecărui parlamentar, care a jurat solemn că-şi va îndeplini cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor!', a transmis opoziţia.

Care sunt şansele să treacă

Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de 233 de voturi favorabile. PSD şi ALDE au, împreună, 249 de parlamentari, în timp ce numărul deputaţilor şi senatorilor PNL, USR şi PMP este 154. UDMR are 30 de deputaţi şi senatori. În forul Legislativ mai sunt 17 deputaţi aparţinând minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară şi 15 parlamentari neafiliaţi.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat săptămâna trecută, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, că moţiunea de cenzură nu va trece. De asemenea, el a anunţat, luni, că parlamentarii PSD - ALDE vor asigura cvorumul la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota.

Negocieri între partide

Pe de altă parte, liderii PNL au anunţat negocieri cu celelalte partide pentru a le convinge să voteze în favoarea moţiunii de cenzură. 'Şanse sunt (ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament - n.r.), vom purta discuţii până în ultima secundă a votului şi există două aspecte foarte clare legate de cei care îşi vor exprima votul mâine - pe de o parte sunt cei care s-au manifestat ca partide de Opoziţie, pe partea cealaltă există foarte mulţi oameni nemulţumiţi din majoritatea parlamentară, însă, din nefericire, multora dintre ei le este foarte frică pentru că Liviu Dragnea şi-a creat o caracatiţă a instituţiilor statului pentru a exercita influenţă negativă, presiune, abuz, încât multor oameni le este frică. Ei ne-au şi arătat, am văzut zeci de scheme trase la indigo din partea membrilor majorităţii guvernamentale în care ne spuneau - X ministru umblă la bani, X ministru umblă la controale abuzive, X ministru pune alte instituţii ale statului împotriva cetăţenilor liberi din această ţară. Este o manieră discreţionară, autoritară şi este din ce în ce mai evident că domnul Dragnea şi-a pierdut complet controlul şi raţiunea. Am discutat cu aproape toţi colegii din Parlament, vom vedea şansele în momentul în care se apropie votul', a declarat, marţi, liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan.

Turcan a susţinut că există maximum 160 de voturi ale Opoziţiei 'manifestate continuu în Parlament', iar tot ce ţine de mai mult de 160 de voturi 'reprezintă negociere'.

PMP va susţine moţiunea de cenzură de miercuri prin cele 18 voturi ale parlamentarilor partidului, iar Traian Băsescu va fi prezent în sală şi va vota împotriva Guvernului Dăncilă, a declarat marţi deputatul Eugen Tomac, preşedintele partidului. 

Deputatul Victor Ponta a declarat luni că parlamentarii partidului Pro România vor sprijini orice efort de înlocuire a actualului Executiv, dar nu sunt de acord ca Guvernul Dăncilă să fie schimbat cu unul PNL condus de Ludovic Orban.

La rândul său, liderul UDMR Kelemen Hunor a anunţat că grupurile parlamentare ale Uniunii vor decide miercuri dimineaţă cum se vor raporta la moţiunea de cenzură, oricare dintre opţiuni fiind teoretic posibilă. Kelemen Hunor a avut întâlniri şi cu liderul liberal Ludovic Orban, precum şi cu liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului. Marţi, acesta a declarat că moţiunea de cenzură nu are voturile necesare să treacă fără ruperea coaliţiei PSD - ALDE.

Vezi şi: Negocieri pro sau contra moţiunii de cenzură. Bănicioiu vede o "lipsă de încredere"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel