Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că vrea ca la anul formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare să câştige campionatul, după doi ani în care nu a reuşit să se califice în play-off.
Mă simt bine, am plăcerea de a merge la antrenamente, asta contează foarte mult, cu mai multă ambiţie, mai ales că am făcut şi ceva promisiuni aseară. E bine, când faci promisiuni, să te ţii de cuvânt. În primul rând de sănătate, pentru că asta e cel mai important, şi în al doilea rând la anul vreau să câştigăm campionatul, a declarat Rednic, care a împlinit marţi vârsta de 57 de ani. Dimineaţa am fost cu băieţii la antrenament, după aceea am ieşit la restaurant, iar seara când am zis că mă liniştesc am avut o mare surpriză, cu suporterii la mine acasă. A fost cea mai frumoasă aniversare a mea, a mărturisit Rednic.
Tehnicianul s-a arătat optimist în privinţa viitorului: E mult de muncă, dar atmosfera e bună. Zenke mai are contract până în vară şi opţiune încă un an, are la dispoziţie meciuri ca să joace, a înscris pentru prima dată, se pregăteşte foarte bine, numai de el depinde dacă o să rămână sau nu. În aceeaşi situaţie sunt şi ceilalţi nou-veniţi. Pentru mine e important ca în momentul în care va începe sezonul următor să am jucători care îşi doresc şi care sunt conştienţi de importanţa campionatului următor, pentru că nu mai avem dreptul să mai facem greşeli. Nu ne-ar ierta nimeni, a mai spus Rednic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu