Medicii de familie, prima victorie împotriva contractelor abuzive impuse de Casele de Asigurări

Medicii de familie au câştigat procesul împotriva Guvernului și Casei de Asigurărie declanșat împotriva Contractului-Cadru pe 2010, susține Paginimedicale.ro. Un număr de 14 organizaţii de medicină de familie şi-au găsit dreptatea în justiţie, reușind anularea a şase articole prevăzute în Contractul-Cadru (Co-Ca) 2010, întrucât acestea ”contraveneau  cu activitatea medicilor de familie”. Articolele care vor fi anulate din Contractul-Cadru aprobat prin HG nr. 262/2010 se referă la programul de lucru al medicilor de familie, la datoriile pe care le au de achitat Casei, precum şi la numărul de contracte pe care le poate încheia un medic de familie cu Casa. ”Conform hotărârii, trebuie făcut un act adițional pe 2010, care să acopere luna martie și să respecte decizia Justiției, ne-a declarat dr. Doina Mihăilă, președinte patronatului Medicilor de Familie. Efectele sunt importante și în viitor. În acest an, noul Contract Cadru trebuie să țină cont de drepturile câștigate de noi în instanță”.

De Ce News vă pune la dispoziție notificarea scrisă pe care medicii au înaintat-o Casei de Asigurări de Sănătate a Județului Tulcea prin care cer întocmirea actelor adiționale care să anuleze articolele respective. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel