Larisa Iordache, accidentare. Verdict groaznic din partea medicilor

Foto Facebook / Larisa Iordache
Foto Facebook / Larisa Iordache

Larisa Iordache care a ratat Mondialele 2017 de la Montreal din cauza unei rupturi de tendon ahilian, a declarat că va avea nevoie de 6-8 luni de recuperare.

Este un ghinion foarte mare pentru că eram foarte pregătită de data asta. Însă nu pot să-mi repet încontinuu că a fost un ghinion pentru că asta o să-mi intre în cap. Sper din tot sufletul să-mi revin cât mai repede posibil și să fiu bine. Nu am vrut să se întâmple asta, a fost prima diagonală și a fost foarte ușoară. În sala de încălzire a fost foarte bine, mi-a mers foarte bine, dar s-a întâmplat. A fost un nou început pentru mine și va urma un nou început. Sper să mă recuperez cât de bine posibil, să-mi fac un tendon mult mai puternic ca înainte și să mă întorc mult mai puternică. Dacă era o medalie, aveam o motivație mai mare. Acum îmi doresc din tot sufletul să fiu sănătoasă, să-mi dovedesc că încă pot și pot să ajung la forma care am fost chiar înainte de lovitură și poate chiar mai bine. Recuperarea va dura cam 6-8 luni. O perioadă foarte lungă pentru mine, pentru că mă va ține departe de ceea ce îmi place să fac tehnic în sala de antrenamente, dar sunt sigură că până atunci mă voi ține în formă. Antrenorii mei nu mă vor lăsa să ies din forma în care am fost și sunt sigură că totul va fi bine, a declarat vineri Larisa Iordache la aeroport.

Gimnasta spune că uzura și-a spus cuvântul în cazul accidentării ei de la tendon.

'Doctorii au spus că din cauza uzurii s-a întâmplat, fac de atâția ani gimnastică, de 16 ani. Nu este ca și cum m-aș fi apucat ieri și aș fi fost foarte bine fizic. Se întâmplă și la sportivi mai mari, la sportivi mai mici, se întâmplă chiar la lucruri foarte banale. Din păcate mi s-a întâmplat chiar acum. Aveam tot felul de filme în cap, dar am încercat să nu mă focusez foarte tare pe lovitura asta pentru că apoi aș fi căzut foarte tare. Încerc să-mi mențin moralul sus, chiar oamenii de lângă mine care mă iubesc îmi țin moralul sus, și asta mă bucură foarte tare, că mă ajută, și sper să fiu așa pe perioada asta de recuperare, pentru că sunt sigură că totul va fi bine. M-aș fi gândit la aur la mai multe probe, dar acum concursul e concurs pentru toată lumea, nu suntem roboți, suntem oameni și s-a văzut și acum la concurs că orice sportiv cedează, orice sportiv face bine și face și mai puțin bine. Depindea de zi, și de cât de bine te concentrai ca integralul să fie făcut cât mai bine, a mai adăugat sportiva.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel