Ivan sesizează CE cu privire la ”acțiunile la purtător” din România

Comisia Europeană a fost sesizată că România nu a implementat directiva a patra din 2015.
Parlamentarii europeni Ana Gomes şi Cătălin Ivan au trimis o scrisoare Comisarului european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova, în care sesizează că România nu a implementat Directiva a patra privind combaterea spălării banilor, a cărei termen de implementare limită era 26 iunie 2017.
 
În prezent, în România, mai activează încă 384 de societăţi comerciale cu acţiuni la purtător.
 
Cei doi parlamentari europeni solicită să fie informaţi dacă Comisia Europeană va demara procedurile prin care statului român să i se impună să implementeze acestă directivă esenţială pentru transparentizarea relaţiilor economice.
 
În paralel, societatea civilă a lansat campania de strângere de semnături de la cetățenii români pentru interzicerea totală pe teritoriul României a folosirii acțiunilor la purtător prin modificarea a legii societăților comerciale (nr.31/1990).
 
[citeste si]
 
Iniţiativa lansată de RoAction – organizaţie a cărei preşedinte este europarlamentarul Cătălin Ivan, în parteneriat cu Funky Citizens, Rise Project, Transparency International, Frontline şi Blocul Naţional Sindical, se bucură de sprijinul europarlamentarului Ana Gomes, vicepreşedinte al Comisiei speciale Panama Papers din Parlamentul European.
 
Cea de-a patra directivă vine și cu un regulament (UE) 2015/847 revizuit privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri ca parte a unui singur "pachet".
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel