Iaşi: Duplex cultural între România şi Republica Moldova, cu ocazia Festivalului Internaţional de Poezie Grigore Vieru

Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie 'Grigore Vieru', care se va desfăşura în perioada 14 -17 mai 2018, se doreşte a fi un duplex cultural între România şi Republica Moldova şi, totodată, un pod cultural peste Prut.

Potrivit organizatorilor, manifestările vor avea loc la Chişinău în perioada 14 - 15 mai, iar la Iaşi în perioada 16 - 17 mai. 'Această a XI-a ediţie a Festivalului deja intrat în conştiinţa publicului iubitor de poezie din Iaşi şi Chişinău, aduce mai multe noutăţi, atât la nivelul activităţilor care vizează recitaluri de muzică şi poezie, conferinţe, dialoguri, spectacole de muzică, cât mai ales a invitaţilor din România, Republica Moldova, Ucraina, Italia, precum şi la nivelul educaţional', susţin organizatorii prin intermediul unui comunicat de presă.

La Iaşi, manifestările se vor desfăşura la Primăria Municipiului Iaşi în Sala Mare, la Ateneul Naţional Iaşi, precum şi la Muzeul Municipal din Iaşi. La spectacolul de gală care va fi organizat la Ateneul din Iaşi pe 16 mai, de la ora 16.00, vor fi prezenţi cei din Corul Marii Uniri, interpreţii Mădălina Gaivas şi Iurie Sadovnic, din Republica Moldova. La această a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie 'Grigore Vieru' vor fi prezenţi soţia şi fiul poetului, Raisa şi Călin Vieru. Între personalităţile care vor fi prezente la Iaşi sunt pe poetul şi traducătorul Francesco Altieri , din Torino, Italia, academicianul Mihai Cimpoi, dinChişinău,poetul Nicolae Băciuţ, academicianul Nicolae Dabija, din Chişinău, academicianul Valeriu Matei, director ICR Chişinău, criticul literar Nina Corcinschi, director al Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe Republica Moldova, scriitorul Aurelian Silvestru, director Liceul 'Prometeu' din Chişinău, Stela Mitruc, director direcţia de Cultură din cadrul Primăriei Chişinău, academician Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi, Ucraina. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel