Grecia, noi RESTRICȚII în perioada sărbătorilor. TOATE festivităţile de Crăciun şi Anul Nou, anulate

Grecia, noi restricții. Foto: Pixabay
Grecia, noi restricții. Foto: Pixabay

Grecia anunță noi restricții pentru perioada sărbătorilor.

Grecia a anunţat joi că purtarea măştilor sanitare va fi obligatorie atât în interior, cât şi în exterior în perioada sărbătorilor de sfârşit de an, în încercarea de a limita răspândirea variantei Omicron a coronavirusului, informează Agerpres, citând AFP.

"Sunt multe deplasări în perioada sărbătorilor de sfârşit de an, iar mulţimile mari se adună în aer liber.", a declarat ministrul Sănătăţii, Thanos Plevris, reporterilor.

El a precizat că purtarea măştilor sanitare atât în interior, cât şi în exterior va fi obligatorie "începând de vineri, de la ora 04:00 GMT" până cel puţin pe 2 ianuarie.

Toate festivităţile publice de Crăciun şi Anul Nou, anulate



Toate festivităţile publice de Crăciun şi Anul Nou sunt anulate, iar călătorii care sosesc în ţară sunt sfătuiţi să se testeze în a doua şi în a patra zi de la sosire, a adăugat ministrul.

El a precizat că în zilele următoare vor fi anunţate restricţii suplimentare privind activităţile de divertisment, sportive şi telemunca pentru perioada de după 3 ianuarie.

Coronavirusul a făcut peste 20.000 de morţi în Grecia, iar peste 600 de persoane infectate se află în prezent la terapie intensivă. Guvernul nu a dat curs apelurilor experţilor în domeniul sănătăţii de a lua măsuri de protecţie suplimentare şi de a impune restricţii de circulaţie, chiar şi în rândul persoanelor vaccinate.

"Perioada Crăciunului este foarte importantă din motive religioase, sociale şi economice", a declarat joi purtătorul de cuvânt al guvernului, Giannis Economou.

"Nu doar coronavirusul este periculos"



"Nu doar coronavirusul este periculos în viaţă. Falimentul este, de asemenea, periculos, la fel şi şomajul", a declarat săptămâna aceasta ministrul Dezvoltării, Adonis Georgiadis, la Mega TV.

Deşi au fost administrate peste 16,5 milioane de vaccinuri în această ţară de 10,7 milioane de locuitori, inclusiv aproape trei milioane de doze de rapel, autorităţile au avut dificultăţi în a convinge populaţia de peste 60 de ani să se vaccineze.

O amendă lunară de 100 de euro a fost impusă pentru a-i convinge pe vârstnici să se vaccineze cel puţin o dată până la jumătatea lunii ianuarie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel