Geoană confirmă discuţia cu Ponta despre şefia NATO

Mircea Geoană a confirmat, vineri, în cadrul unei intervenții la Realitatea TV, că a discutat cu premierul Victor Ponta cu privire la susţinerea candidaţilor români pentru cele mai importante funcţii în plan internaţional. Despre o eventuală nominalizare  la funcţia de secretar general al NATO, Geoană a declarat că „dacă se va ajunge la persoana mea, foarte bine, este o onoare şi o responsabilitate şi am să fac o campanie cât mai puternică cu putinţă pentru a obţine o funcţie cât mai importantă pentru România”.

 „Am avut discuţii si cu dl. prim-ministru, şi cu ministrul de Externe, şi cu alţi colegi, inclusiv din alte ministere care au de-a face cu subiectele externe, în care am pledat pentru această strategie ambiţioasă a României, de a ţinti cât mai mult pe poziţii de influenţă internaţională”, a declarat Mircea Geoană.

 Întrebat dacă a cerut sprijin pentru el, Geoană a răspuns că „România trebuie să aibă curajul să-şi pregătească candidatul viabil. Avem o şansă bună. Cred că vremea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, nou venite în UE şi în NATO, a sosit”.

„România trebuie să aibă ambiţia să deţină, în anii care vin, poziţii internaţionale cât mai importante, cât mai influente, pe măsura influenţei şi importanţei ţării noastre. (…) În primul rând România trebuie să definească aceste ambiţii cu realism şi un pic mai curajos decât până acum. Cred că avem o şansă, ca stat nou aliat (…) ca să putem să aspirăm la o asemenea poziţie. Dar înainte ca eu sau oricare altcineva din România să poată să emită pretenţii cu privire la o poziţie sau la alta, trebuie în primul rând ca statul român să se definitiveze cu lista ambiţiilor şi potenţialii candidaţi pentru aceste funcţii”, a afirmat Geoană.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel