EUROVISION 2015. Mihai Trăistariu, analiză prima semifinală EUROVISION 2015

Trupa Voltaj reprezintă România la Eurovision Song Contest 2015, cu piesa "De la capăt", câştigătoare a finalei selecţiei naţionale Eurovision. VOLTAJ s-a calificat în finala de sâmbătă, unde erau deja calificate Austria, Germania, Italia, Marea Brianie, Spania, Franţa şi, în premieră, Australia.

Mihai Trăistariu a făcut o analiză a primei semifinale Eurovision 2015 și a explicat ce a greșit reprezentanta fiecărei țări în parte. Cât despre Voltaj, marele artist a spus că deși show-ul nu l-a impresionat, Călin Goia a cântat fără greșeală.


"Piesa Moldovei a fost MUUULT mai interesantă decât multe altele însă... GEOGRAFIA și-a spus din nou cuvântul. Îmi pare rău pentru ei... Plus că moldovenii nu-s cu milioanele împrăștiați prin lume ... așa cum sunt românii!

Armenia: Hm... Îmi vine să râd! Le pusesem pe foaie zero puncte! Deci... din nou... rușii ăștia...
Belgia: super interesant. Le-am pus opt puncte.
Olanda: 'Da' la mine. N-a fost să fie...
Finlanda: Am citit undeva că toți membrii trupei suferă de diverse boli. Inedită combinație... care, însă... n-a prins...
Grecia: piesă pe tipar vechi, dar cântată foarte bine de o voce puternică. Păcat că tipa n-are deloc vibrato. În felul ăsta... toate sunetele n-au fost decât un urlet! Dar... un urlet care s-a potrivit...

Estonia: deși el n-are voce DELOC, iar ea are VOCE SUPER... refrenul mi s-a părut, de departe, cel mai de radio în seara asta ! Nu m-ar mira deloc să câștige MAREA FINALĂ! E, totuși, concurs de CREAȚIE !

Macedonia: băiatul ăla a început așa bine, vocea e trăznet însă... s-a pierdut pe drum și a tras niște falsuri de... pfff... Păcat ! De aia cred că a și pierdut TOP 10! Cu tot blocul lor balcanic...
Serbia: nu m-a spart, dar nici nu m-a deranjat ceva. Însă... de trecut au trecut CLAR datorită... VECINILOR.
Ungaria: slăbuț anul asta. În anii trecuți erau mai interesanți. Au trecut... printr-un noroc.
Belarus: le-am dat un punct. Deci nu mi-au zis mare lucru...
Rusia: SUPER. Refren, voce beton, decor. TOP 3 ÎN FINALĂ MARE. (și cum are 12 țări vorbitoare de limbă rusă, care VOR VOTA și îi vor da 12 puncte... să nu vă mire dacă o să câștige !)
Danemarca: slab rău anul asta.
Albania: Elhaida Dani a câștigat MARELE PREMIU la Concursul organizat de mine : Liga Campionilor - Concurs Internațional de Muzică Pop... în 2012. Anul trecut a câștigat Vocea Italiei iar acum... iat-o reprezentandu-și țara la Eurovision Song Contest. Bravo ei. Deși... piesa e un amalgam de... urlete ... Mda... a demonstrat pentru a mia oară că are o super voce ! Dar piesa... hm...
România: Voltaj a cântat FĂRĂ GREȘEALĂ. Nu pot să zic că show-ul m-a dat pe spate, însă ... totul a fost curat. Evident... tre' să mulțumim și românilor din diaspora care-și fac datoria în fiecare an. M-am bucurat că au trecut mai departe!

Georgia: ce să zic ? Cruela a trecut mai departe. Tot un urlet și ea... În fine ... Are destule țări vorbitoare de limbă rusă care au votat-o. Că rușii așa fac - se susțin FĂRĂ DREPT DE APEL...
Favoritele mele până acum sunt așa:
1. Sweden
2. Spain
3. Australia
4. Italy
5. Rusia", a scris Mihai Trăistariu pe Facebook.

VEZI ȘI: EUROVISION 2015, CÂȘTIGĂTORI prima SEMIFINALĂ

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel