După modelul premiului Pritzker, un premiu internaţional pentru arhitectură peisagistică va fi înfiinţat în 2021

[] []

01 oct 2019 / 20:41
Salveaza PDF Comentarii

Un premiu internaţional pentru arhitectură peisagistică, creat de o fundaţie americană, va fi atribuit din doi în doi ani începând din 2021 şi va fi însoţit de un cec în valoare de 100.000 de dolari, după modelul prestigiosului premiu Pritzker pentru arhitectură, informează AFP. 

Noul premiu va purta numele canadiencei Cornelia Hahn Oberlander, considerată una dintre cele mai influente personalităţi din arhitectura peisagistică a secolului al XX-lea. Premiul a fost creat de The Cultural Landscape Foundation, un ONG înfiinţat în 1998 şi cu sediul la Washington.

În vârstă de 98 de ani, Cornelia Hahn Oberlander, care locuieşte în Vancouver, a fost printre primii oameni care au adoptat principii de ecologie, durabilitate şi justiţie socială în realizările sale. Ea întruchipează, potrivit preşedintelui fundaţiei menţionate, Charles Birnbaum, valorile de 'creativitate, curaj şi viziune', care vor deveni criterii principale în atribuirea noului premiu. Cele mai cunoscute proiecte ale sale se află în Vancouver - precum amenajările de la Museum of Anthropology şi din Piaţa Robson -, dar şi la New York, unde a conceput sediul cotidianului The New York Times.

Ea a realizat planurile şi pentru câteva ambasade ale Canadei, precum cele de la Berlin şi Washington. Doamna Oberlander a lucrat şi în domeniul locuinţelor sociale şi a reînnoit spaţii de joacă pentru copii, în care a alocat un loc important creativităţii: a creat peste 70 de astfel de spaţii, după un prim proiect prezentat la Expoziţia Universală de la Montreal, în 1967. În continuare activă în pofida vârstei sale înaintate, arhitecta canadiană provine dintr-o familie care a fugit din calea nazismului şi s-a mutat în Statele Unite în 1938.

A fost una dintre primele femei acceptate în 1944 la Facultatea de Design din cadrul Universităţii Harvard, unde a urmat cursurile unui profesor german celebru, Walter Gropius, fondatorul mişcării artistice Bauhaus. Tot la Harvard l-a cunoscut şi pe viitorul ei soţ, arhitectul şi urbanistul Peter Oberlander, alături de care s-a mutat la Vancouver în 1953. Înfiinţarea acestui premiu are loc la 40 de ani după crearea premiului Pritzker în 1979 şi supranumit 'Nobelul pentru arhitectură'. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25