EXCLUSIV  Destinație de vacanță: Weekend în Sibiu

Am tot scris despre vacanțele în destinații externe, visând la vară, vreme caldă, soare, plajă. Dar, realitatea este că acele vacanțe ni le cumpărăm pentru perioada sezonului estival, iar până atunci poate avem nevoie să fugim puțin, pentru a ne relaxa și a scăpa de monotonia zilelor obișnuite. 

Astăzi vă propun Sibiu. Dacă aveți un wekeend liber, o fugă până la Sibiu nu vă poate face decât bine. Puteți merge cu mașina sau chiar cu avionul, dacă vreți să ajungeți repede, depinde aici și din ce zone ale țării veniți. 

Sibiul nu este numai orașul care ne-a dat președintele țării, ci o destinație frumoasă pentru o fugă de două zile alături de persoana/persoanele dragi. 

În Sibiu puteți vedea multă istorie, sunt foarte multe muzee: Muzeul de Istorie, Muzeul Brukenthal,  Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie ”Casa Altemberger”, Muzeul Locomotivelor cu Abur. De asemenea, sunt multe turnuri pe care le veți putea vedea: Turnul Dulgherilor din Sibiu, Turnul Gros din Sibiu, Turnul Archebuzierilor din Sibiu sau Postăvarilor, Turnul Scărilor, Turnul Pielarilor din Sibiu, Turnul Sfatului din Sibiu. 

(w670)

Foto: Roxana Neagu/dcnews.ro. Fotografie din Turnul Sfatului

Cele mai cunoscute și primele atracții turistice vizitate de către cei care ajung în Sibiu sunt Parcul Natural Dumbrava Sibiului și Muzeul Astra. Aici sunt multe povești. Case vechi aduse din toată țara, amintiri. Case cu verandă, văruite, cu paturile vechi din fier, grajduri, căruțe, imaginile satelor de altădată. Parcă te întorci în timp, în poveștile bunicilor, amintirile străbunicilor. Este un loc frumos, foarte întins. Dacă ajungi aici, trebuie să-i acorzi jumătate de zi. 

Chiar lângă acestea se află Grădina Zoologică din Sibiu, care este altfel: este o grădină zoologică în natură, cu mai puține gratii și mai mult spațiu verde pentru animale. 

Podul Minciunilor este o altă atracție turistică a Sibiului, datorită istoriei sale. 

Un alt loc frumos, care-și oferă o privește excepțională, o imagine panoramică a Sibiului este Turnul Sfatului. 

În loc de concluzie vă urez ”Drum bun!”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel