Delta Dunării. Viperele au apărut pe plajele sălbatice din zonă

Pe plajele sălbatice din Delta Dunării au apărut vipere din specia specifică zonei. 

Din ce în ce mai multe vipere de stepă au apărut în zona Deltei Dunării, turiștii imortalizând șerpii, specia din zonă fiind cea mai mică și cea mai puțin periculoasă din familia sa de vipere. 

„În primul rând, zona în care a fost făcută acea fotografie și au fost făcute din ce în ce mai des asemenea fotografii, nu face parte din traseele turistice aprobate. Este într-adevăr o zonă de plajă sălbatică, zona de la Perișor, este neamenajată, nu există facilități. Este recomandat să se evite oprirea acolo, să se evite intrarea în zonă, este zona cu unele dintre cele mai multe exemplare de vipere. 

Trebuie să avertizăm că până la sosirea unui prim-ajutor durează ceva timp, este o zonă cu lipsă de semnal telefonic, sau cu un foarte slab semnal telefonic, serul antiviperin nu este foarte aproape, nu este la îndemână. Ideal ar fi să se evite zona respectivă. 

La nivelul Rezervației biosferei Deltei Dunării se pot găsi și pe site traseele turistice aprobate, adică traseele turistice pe care ghizii sau transportatorii din acea zonă ar trebui să le cunoască foarte bine și să nu invite pasagerii, turiștii, doritorii de a vizita Delta pe alte zone”, a declarat Viorica Bâscă, director în cadrul rezervației biosferei Deltei Dunării, într-o intervenție la Digi24. 

Viperele au apărut și în Retezat

Mai multe vipere și-au făcut apariția în Parcul Național Retezat. Turiștii care vor să facă trasee în Munții Retezat trebuie să fie atenți la vipere, care și-au făcut apariția în Parcul Național Retezat. Specialiștii avertizează că viperele sunt specii veninoase și trebuie evitat contactul cu ele, acestea atacând dacă se simt amenințate. Imagini spectaculoase au fost surprinse cu o viperă în căutarea prăzii într-o pădure din Parcul Național Retezat, într-o filmare postată de Romsilva. 

„ATENȚIE! Specialiștii recomandă turiștilor aflați în drumeții în natură în zonele unde trăiesc vipere să evite suprafețele cu pietriș, stâncoase sau însorite, să cerceteze cu atenție locul unde se așează și să nu introducă mâinile între crăpăturile stâncilor. Vipera este răspândită în numeroase zone din Europa, inclusiv în România. Viperele se hrănesc cu mamifere mici, șopârle, broaște sau păsări și preferă habitatele stâncoase din zonele montane. Vipera are o lungime de circa 70 de centimetri. Parcul Național Retezat asigură un echilibru al faunei și toate condițiile de hrană, liniște și adăpost pentru numeroase specii, precum ursul, lupul sau râsul, capra neagră, cerbul, căprioara sau mistrețul, fauna fiind protejată.", se arată într-o postare pe Facebook a Romsilva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel