EXCLUSIV  Cea mai AȘTEPTATĂ decizie. Delia și Alifantis, la Orban. ”Suntem la mâna lor! Aș minți să spun asta!”

Nicu Alifantis a participat la dezbaterea organizată cu sectorul cultural-creativ.

Ministrul Culturii a organizat, marți, 26 mai, împreună cu premierul Ludovic Orban și vicepremierul Raluca Turcan, o dezbatere cu sectorul cultural-creativ. Întâlnirea a avut drept invitați reprezentanții industriei muzicale, discuțiile fiind concentrate asupra măsurilor de susținere a domeniului atât în perioada imediată, cât și pe termen mediu și lung, dar și asupra nevoilor legislative ale industriei muzicale.

La aceste discuții a participat și artistul Nicu Alifantis, care a spus ulterior pentru DCNews: „Nu s-a luat nicio hotărâre. S-a discutat, în principiu oamenii și-au spus ofurile, vor să înceapă spectacolele. Însă nu s-a emis nicio dată. Le dau dreptate aici. Nici Guvernul, nici artiștii nu pot să prezică, pentru că suntem în fața unui mare necunoscut. Decizia, până la urmă, e la epidemiologici.”

„Nu se știe dacă va fi drive in sau nu. În starea de alertă, e prevăzut în ordin că nu. În rest, toți suntem la mâna epidemiologilor, care încă consideră că spațiul închis e foarte dificil de relaxat, iar cu spectacolele în spațiul liber încă nu se știe nimic. Eu am atins niște probleme legate de legislație, care este depășită și ar trebui actualizată”, a explicat artistul.

„A fost o discuție de pornire, care probabil va genera și alte discuții. Întâlnirea a deschis niște uși, o modalitate de comunicare. Aș minți să spun că sunt foarte optimist, dar apreciez că s-a creat un precedent în niște discuții cu oameni direct implicați. Ni s-a promis că nu se vor mai lua hotărâri fără să fim consultați. Ar fi bine, pentru că suntem din interiorul fenomenului și le judecăm altfel”, a spus Nicu Alifantis.

Dialogul va continua, în perspectiva pregătirii perioadei de reluare graduală a activității culturale și spectacolelor, ținând cont de riscul epidemiologic și respectând măsurile de protecție sanitară.

La întâlnire au participat:

Alexandru Gheorghe Florian, Ha Ha Ha Production;

Ana Achim, UCMR-ADA;

Andrei-Tiberiu Maria, Ha Ha Ha Production;

Angela Ferencz, manager cultural, Centrul Cultural Harghita, directorul Festivalului de Muzică Veche Miercurea Ciuc;

Ciprian Rogojanu, artist independent;

Codrin Emandi, violinist, liderul ansamblului baroc „La Follia”, directorul Festivalului de Muzică Veche Timișoara;

Costin Soare, muzician, profesor, director artistic al Festivalului Internațional "Serile de chitară", Asociația Culturală Kitharalogos;

Cristian Lupeș, Filarmonica Sibiu;

Delia Matache și Răzvan Munteanu, One United Properties;

Florentin Milcof, producător, compozitor, muzician;

Laurențiu Constantin, reprezentant Festivalul de Muzică Veche;

Mihai Constantinescu, manager cultural, directorul Festivalului „George Enescu”;

Nicu Alifantis, producător, compozitor, muzician;

Olga Juverdeanu, Global Records;

Sandra Ecobescu, manager cultural, președinte Fundația „Calea Victoriei”;

Sebastian Gheorghiu, UCIMR;

Steffen Schlandt, organist, dirijor, director al Festivalului Musica Coronensis, Brașov;

Bodgan Maxim, Roton Music; Andrei Aprotesei, Ateneul din Iași.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel