Veniturile medicilor din România erau, la nivelul lunii octombrie 2017, mai mari decât ale medicilor din Ungaria (între 1300-1900 de euro în țara vecină, peste 2000, la noi). După introducerea noilor grile, câștigurile pe ștat ale medicilor de la stat ar trebui să fie de două ori mai mari ca în Ungaria!
Se pune, deci, întrebarea: de ce nu emigrează medicii unguri în România? Fenomenul nu e imposibil de imaginat. Medici bulgari din zona graniței cu România, de pildă, făceau gărzi în spitalul din Călărași, acum trei-patru ani. De ce nu importăm din Ungaria și medici, pe lângă alimente? O explicație ar fi, alături de tot felul de bariere birocratice, Legea Recunoștinței.
Plățile informale, celebrele plicuri pentru doctori, sunt permise în Ungaria, ceea ce face ca venitul medicului să fie unul rezonabil, fără teamă de pușcărie. Pe lângă turismul medical, ce aduce bani în plus ungurilor, plățile ”din buzunar” ale pacienților acoperă diferența pe care bugetul public nu o poate susține. Sau nu vrea să o susțină, preferând să investească în aparatură și infrastructura medicală.
De ce nu a apelat România la o Lege a Recunoștinței? Din punctul de vedere al pacientului, situația era/este cu totul alta. Sistemul medical din România se confruntă cu o penurie cronică de resurse. Ca urmare, apare riscul ca unui pacient să-i fie refuzate sau amânate servicii medicale până...”se simte”. Ca urmare, nu se poate afirma cu certitudine că e vorba de recunoștință, nu de nevoie.
Și climatul socio-politic este diferit, în cele două țări. Propunerea de oficializare a plicului a fost atacată, pe Facebook, chiar de grupuri ale medicilor. Nu se știe cât de mare sau de mic era grupul contestatarilor, cert este că rezona cu teme intens vehiculate în societate (anti-corupție, reformă, vrem o țară ca afară). După un model verificat, deja, scandalul ar fi ajuns până la Bruxelles, pe linia MCV, Monica Macovei ș.a.m.d.
Soluția aplicată de guvernul Dăncilă ar putea calma exodul medicilor. Dar, pe lângă salarii, cei care pleacă mai pun în balanță și alte lucruri: campania permanentă de acuzații din spațiul public, infrastructura, lipsa de resurse. Noile salarii motivează medicii: poate nu-și vor mai lua încă două job-uri, la privat, poate vor veni mai odihniți, în spitalul public, poate vor crede că societatea îi respectă mai mult, în ciuda reproșurilor din presă. Cu un buget pe jumătate față de cel al țărilor europene, va rezolva România problema? Sau pacienții vor da pentru medicamente și analize, pliucul pe care îl dădeau la doctor?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu