Cele mai citite
Dezbatere "Românii care schimbă comunităţi", ediţia a II-a. Implicare civică, educație, parteneriate - Urmărește dezbaterea live

Colegiul Medicilor, mesaj ferm în plină grevă: România nu își mai permite să piardă medici. Sănătatea nu mai are timp

medici rezidenti
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Colegiul Medicilor din România avertizează, în contextul grevei din sistemul sanitar, că reforma sănătății nu mai poate fi amânată și cere măsuri urgente.

În contextul grevei din sistemul sanitar, declanșată de legea salarizării, Colegiul Medicilor a emis un comunicat oficial prin care susține că "de prea mulți ani vorbim despre reforma sănătății", dar "sănătatea nu mai are timp". Aproape fiecare guvern a venit doar cu promisiuni, iar acum personalul medical vede acest moment ca momentul oportun pentru a răspunde nedreptăților. 

Comunicatul Colegiului Medicilor

"România are nevoie de medici, iar medicii au nevoie de un sistem care să îi respecte și să îi susțină.

Un sistem de sănătate funcțional se construiește împreună cu profesioniștii din sănătate.

Motorul oricărui sistem de sănătate îl reprezintă medicii și întregul personal medical, iar pacientul trebuie să rămână întotdeauna în centrul tuturor politicilor publice.

De prea mulți ani vorbim despre reforma sănătății. Aproape fiecare guvern a promis-o, însă România nu își mai permite să piardă alți ani în căutarea unei reforme care întârzie să producă rezultate concrete, mai ales în legătură cu resursa umană din sănătate.

În raport cu oamenii care profesează în sănătate, țara noastră are nevoie de stabilitate, de continuitate și de o strategie națională pe termen lung pentru a atrage profesioniștii din sănătate să lucreze în România.

Ani la rând, salariile insuficiente, lipsa investițiilor și absența unor politici coerente de resursă umană au determinat un număr mare de medici să își construiască viitorul profesional în alte state. 

România nu își mai permite să piardă MEDICI. Sănătatea nu mai are TIMP!

În același timp, prea mulți profesioniști sunt încă nevoiți să își desfășoare activitatea în infrastructuri învechite, fără condițiile necesare pentru a practica medicina la standardele pe care pregătirea și competențele lor le permit. 

Investițiile în infrastructură nu reprezintă doar investiții în clădiri, ci investiții în siguranța pacientului și în calitatea actului medical și în condiții de muncă pentru profesioniștii din sănătate.

Există, de asemenea, situații în care meritocrația nu a fost întotdeauna criteriul care a stat la baza deciziilor. 

„Un sistem modern de sănătate trebuie să promoveze competența, profesionalismul și performanța. Cred cu tărie că sănătatea trebuie depolitizată și profesionalizată la nivelul deciziei și al managementului și, bineînțeles, că trebuie și eficientizată. Dar eficientizarea trebuie să țină cont de nevoia reală de medici în sistemul medical”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România.

Politicile din sănătate trebuie construite cu specialiști, pe baza dovezilor și a nevoilor reale ale pacienților și ale profesioniștilor din sistem.

Colegiul Medicilor din România atrage atenția că pacienții și medicii nu au interese diferite. Avem același obiectiv: un sistem medical funcțional, performant, sigur și orientat spre dezvoltare și sănătate.

Orice strategie pentru sănătate trebuie să înceapă cu oamenii care fac medicina posibilă. Fără medici și fără personal medical bine pregătit, motivat și respectat, nu poate exista dezvoltare în sănătate, mai precizează reprezentanții Biroului Executiv al Colegiul Medicilor din România.

Acesta este momentul în care România trebuie să decidă dacă sănătatea rămâne un domeniu administrat de la o criză la alta sau devine, în sfârșit, o prioritate strategică națională gândită acum pentru astăzi și pentru mâine.

Viitorul sistemului de sănătate depinde de deciziile pe care le luăm astăzi! Iar cea mai importantă investiție pe care o putem face este în oamenii care profesează, zi de zi, în sistemul medical românesc", se regăsește în comunicatul Colegiului Medicilor. 

CITEȘTE ȘI: "Un chirurg care operează pe creier în România, mai puțin plătit decât un culegător de roșii din Suedia". Dr. Ciuhodaru, "întrebare de un milion de puncte"

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close