CODUL SILVIC, adoptat de Parlament. Merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis

Roxana Neagu / 20 mai 2015 / 16:07 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Parlamentul a luat o decizie prin vot, miercuri, în plen, cu privire la Codul Silvic. 

Deputații au avut de ales între a decide în plen dacă acceptă cererea de reexaminare formulată de președintele Klaus Iohannis sau retrimit Codul Silvic spre promulgare în varianta actuală. Au ales a doua variantă, fiind primul refuz pentru Klaus Iohannis. 

Puterea și Opoziția s-au atacat reciproc din cauza Codului Silvic. După ce Victor Ponta a declarat că mai mulţi lideri PNL servesc interesele firmei austriece Schweighofer, liderul liberal a acuzat PSD de ipocrizie.

În plus, Guvernul interzice exportul de lemn pe o perioadă determinată, iar premierul Victor Ponta a spus, miercuri, că l-a informat şi pe preşedintele Klaus Iohannis cu privire la acest proiect de lege. Victor Ponta a mai spus că a discutat cu preşedinţii celor două Camere parlamentare care i-au dat asigurări că este posibil ca iniţiativa legilativă să treacă într-o săptămână. Acest proiect de lege va ajunge joi în Parlament. 

Până atunic, miercuri, Codul Silvic a fost adoptat de Parlament. Proiectul va merge acum spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis, care a anunţat că nu-l va trimite la Curtea Constituţională.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27