Cenaclul Flacăra, reunit. Artiștii care au acceptat

[] []

15 sep 2018 / 06:00
Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Opt dintre cei 12 titani ai Cenaclului Flacăra, care urmează să concerteze la Târgu Mureş, pe 3 noiembrie, într-un concert-maraton denumit "Au fost o dată în Cenaclu", s-au reunit într-un gest simbolic la noua Casă a Căsătoriilor a municipiului, recent inaugurată de Primărie în Cetatea Medievală.

Între cei care au vizitat, vineri, Casa Căsătoriilor - o clădire medievală amenajată şi decorată ca un palat regal - se regăsesc Doru Stănculescu, Mihaela Popescu, Ducu Bertzi, Ştefan Hruşcă, Vali Şerban, Cristi Minculescu, Boro şi Valter, însoţiţi de consilierul primarului din Târgu Mureş, Claudiu Maior.

"Este o sală pe cât de modestă, pe atât de elegantă, un lăcaş cu care sunt convins că Primăria Târgu Mureş se mândreşte cu el. Toţi cei care o să intre pe aici, o să intre cu gânduri faine, pentru că vin să îşi întemeieze o familie. Este o idee extraordinară şi e mult mai nimerit o astfel de sală pentru astfel de evenimente, de împreunare a două suflete decât într-un cadru mai clasic, cum era până acum. Este foarte multă lumină şi combinaţia aceasta între lemn cu cărămidă dă extraordinar de bine (... ) De mi-aş face o casă în ţară, dacă o să rezist mai mulţi ani, aş vrea să îmi fac o cameră de genul acesta, arată senzaţional de frumos", a declarat presei Ştefan Hruşcă.

Cât despre reunirea a 12 membri ai Cenaclului Flacăra la Târgu Mureş, Ştefan Hruşcă a spus că ce va întâmpla în Cetatea Medievală este "o bucăţică din acea întâmplare frumoasă sau amintire frumoasă, aşa cum spunea Adrian Păunescu, că o să rămână din acest cenaclu o amintire frumoasă, aşa se va întâmpla şi în această seară".

"Aş vrea să fie o întâmplare frumoasă aşa cum am trăit-o noi în tinereţe. Şi dacă o veţi gusta la tensiunea şi la intensitatea din acea perioadă, veţi simţi frumuseţe versului şi a muzicii", a arătat Ştefan Hruşcă.

Ducu Bertzi, surpriză extrem de plăcută

"Pentru mine a fost o surpriză extrem de plăcută, mai ales că eu ştiu această cetate de peste 40 de ani, eram foarte tânăr, eram militar şi am făcut câteva luni de armată aici, la Garnizoană şi trebuia să păzim şi aceste ziduri, unde erau depozite militare, nu era nimic amenajat. După peste 40 de ani văd totul pus la punct, la un nivel absolut special, nu vorbesc doar de această Casă a Căsătoriilor, ci de toată cetatea şi tot arealul. Casa Căsătoriilor face trimitere la tradiţie, datorită lemnului şi cărămizilor vechi, se vede că s-a păstrat la renovare ceea ce a fost la început şi poate că şi pentru căsătorii este un semn important că o căsătorie trebuie să dureze, atât cât cei ce se căsătoresc sunt în viaţă", a subliniat Ducu Bertzi.

Cristi Minculescu, încântat de municipiul Târgu Mureş

"Ne bucurăm enorm că se reia, că a început acest proiect. Sperăm să se reia pentru 3-4 generaţii. Noi ne bucurăm că am prins chiar mijlocul acelei manifestări irepetabile şi sigur că regretul e şi mai mare pentru că nu am fost de la început. Regretul cel mai mare este însă ceea ce a fost pe 15 iunie 1985 la Ploieşti şi ne bucurăm că vom cânta o piesă emblematică 'Cine mă strigă în noapte?', care a fost lansată la Cenaclul Flacăra, datorită domnului Adrian Păunescu. Ne-am bucurat de revederea cu foştii noştri colegi", a spus Cristi Minculescu.

Cât despre Casa Căsătoriilor, Cristi Minculescu a spus glumind că "unii dintre noi am mai intrat şi e frumos, e chiar minunat".

"Chestia cu Casa Căsătoriilor poate fi sugestivă şi întotdeauna îmi face plăcere când mă întâlnesc cu foştii colegi de cenaclu. Îmi face plăcere şi îmi doresc să se întâmple lucrul acesta destul de des. Vom fi împreună mare parte dintre cei care am făcut parte din cenaclu, pe 3 noiembrie, la Sala Palatului. Sentimental, întotdeauna mi-a făcut plăcere să vin să mă manifest artistic la Târgu Mureş", a spus unul dintre veteranii Cenaclului, Doru Stănculescu.

Între cei care vor urca pe scena din Cetatea Medievală din Târgu Mureş, vineri seara, se regăsesc Doru Stănculescu, Mihaela Popescu, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Sorin Minghiat, Radu Gheorghe, Adrian Ivaniţchi, Vali Şerban, Ştefan Hruşcă, Cristi Minculescu, Boro şi Valter.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24