EXCLUSIV  Ce ascunde Măgura, Raiul României de unde străinii n-ar mai vrea să plece-VIDEO

Există în România un sat unde freamătă turiștii străini și unde nu vezi niciun om care să facă grătar sau să aibă manelele la maximum. Din București, în acest loc de poveste, ajungi în două ore, iar din Brașov, doar în 42 de minute. 

Deși este aproape de cele mai aglomerate stațiuni montane - Bran, Râșnov sau Moieciu, la Măgura liniștea este desprinsă parcă din altă lume. Este satul dintre Bucegi și Piatra Craiului unde parcă timpul a stat în loc.

(w670)

Când vine vorba să vorbești despre Măgura te gândești doar la expresii de felul "Raiul pe pământ", "peisaj de basm", "verde nesfârșit". Nu poți să povestești cum este acolo decât folosind clișee. Dar ce este frumos, arhaic și liniștit are și problemele sale pentru că, după cum știm, nu există perfecțiune.

Prima problemă este drumul care, dacă ai bântuit prea mult țara, ți se va părea îngrozitor. Un pic mai sus de Zărnești încep problemele. Drumul este foarte, foarte îngust, nu pot circula două mașini, dacă se întâlnesc în mers, va fi destul de greu ca cealaltă să dea înapoi. Cum te duci spre Măgura, ca pasager, vezi un hău în dreapta ta și ai senzația că până aici ți-a fost. Vorbesc despre ultimii patru kilometri până să ajungi la destinație. Am filmat, la întoarcere, să vă arătăm cum este drumul pentru că la dus nu ne doream altceva decât să ajungem mai repede. Plus că la coborâre, lucrurile parcă au stat un pic mai bine. Sau așa ni s-a părut, având deja experiența dusului.

Ideea este că pe acel drum, circulă destule mașini ale sătenilor - Dacia 1310. Totuși, nu trebuie să vă speriați, până la urmă poate de aceea încă doar anumiți turiști ajung acolo, acei turiști care caută ceva ce nu vor găsi în niciun alt loc din România. Dacă ar fi drumul ușor, toată lumea s-ar duce la Măgura și, cu siguranță, magia liniștii locului s-ar spulbera.

Dar revenind la drum, dacă vă înarmați cu răbdare, atenție și nu depășiți viteza de... 10 km/h, lucrurile sunt în regulă. Nu aveți nevoie de mașină de teren pentru a face acei patru kilometri critici, dar trebuie să vă aveți ceva mai multă grijă. Și, da, chiar dacă inițial vi se va părea că ați greșit drumul, că nu poate fi aceea calea către satul unde forfotă turiștii străini, ba aflați fix că acela este. Dacă ați fi vrut să vă întoarceți, oricum nu ați putea pentru că este extrem de îngust. Dar probabil și partea cu drumul face parte din magia locului.

(w670)

Trebuie să spunem că noi am avut ghionul să ajungem la Măgura la câteva zile după ce la Zărnești fusese o mega viitură, undeva prin 20 august, și oamenii s-au trezit cu mașinile îngropate în pietriș. Dar chiar și așa, turiștii spun că drumul este dificil indiferent de sezon. Nu știu cum este iarna, dar mașinile de teren fac față fără probleme.

[citeste si]

Mai departe, dacă nu vreți să mâncați, din diverse motive, la pensiunea la care v-ați cazat și doriți să mergeți la restaurant, aflați că există unul singur, dar să nu vă imaginați că puteți să comandați ce doriți. Ospătarii vă oferă un singur fel de mâncare, în cazul nostru, ajungând la cină, ne-au servit cu două ciocănele de pui și mazăre, bune, dar la suprapreț - adică două porții, plus suc la 330 ml egal 65 de lei. Prețul îl afli oricum la urmă pentru că nu există un meniu, dat fiind faptul că nu ai avea de unde alege. Așa că, dacă vreți să mâncați la restaurant în Măgura, întrebați de la început cât costă. Ce-i drept, oricum nu aveți alternative.

(w670)

Cât despre magazine cu sucuri, ape minerale și alte alimente de mânca așa, în excursii, vă spunem că sunt doar două, unul într-un fel de container mic unde găsești răcoritoare și diverse chipsuri și încă unul și mai mic. Cel mai bine este să vă cumpărați pâine, sucuri sau apă până să ajungeți la Măgura. Dar toate aceste mici inconveniente dispar când ajungi la Măgura și pur și simplu nu ai mai vrea să pleci. Acolo nu ai nevoie de Facebook și televizor. Pur și simplu te deconectezi și te bucuri de splendoarea pe care ți-o oferă satul, acel sat pe care astăzi ai impresia că îl găsești doar în povestirile scriitorilor.

(w670)

Și nu uitați: Măgura este satul din România care a ajuns să se bată în Financial Times cu cele mai cunoscute orașe din lume. Așadar, merită să-l vizitați măcar o dată!

FOTO: DCNEWS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel