Cele mai citite

Care ar trebui să fie prioritățile învățământului românesc. Prof. dr. Florian Lixandru, mesaj pentru viitorul ministru al Educației / video

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
elevi scoala (2)
Sursa foto: Freepik, @rawpixel.com

Prof. dr. Florian Lixandru a spus care sunt prioritățile învățământului românesc și a transmis un mesaj către viitorul ministru al Educației.

Prof. dr. Florian Lixandru, inspectorul general al Inspectoratului Școlar al Municipiului București și fost secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit despre prioritățile Ministerului Educației și a adus în discuție legea salarizării unitare, pe care o consideră foarte importantă.

Acesta a mai menționat și implementarea noului curriculum pentru liceu, care va intra în vigoare din 2026, dar și dezbaterea privind organizarea bacalaureatului din 2030 și elaborarea noilor manuale și planuri-cadru pentru liceu. 

„Din poziția pe care o aveți acum, privind școala românească în ansamblul ei, care ar fi principalele priorități pe care ar trebui să le vizeze un ministru al Educației?”, a întrebat Sorin Ivan, decan și director al revistei Tribuna Învățământului.

„La nivelul ministerului, o provocare o reprezintă această lege a salarizării unice, care ne dorim să fie una care să pună profesia didactică acolo unde îi este locul, să câștigăm acest respect și din punct de vedere al remunerării activității pe care o desfășurăm.

O altă provocare o reprezintă implementarea noului curriculum la liceu, pentru că, așa cum bine știți, începând din septembrie 2026 elevii de clasa a IX-a vor intra la liceu pe un nou curriculum, pe noi manuale, pe un nou examen de bacalaureat.

A fost în dezbatere publică proiectul de metodologie pentru organizarea bacalaureatului pentru anul 2030. Au fost aduse o serie întreagă de propuneri în ceea ce privește lista disciplinelor la care elevii ar urma să susțină acest examen.

Apariția manualelor pentru elevii de liceu în contextul noilor planuri cadru și al noului curriculum. Sunt câteva dintre direcțiile de acțiune pe care Ministerul Educației cu siguranță le are în vedere în acest moment”, a spus prof. dr. Florian Lixandru.

VEZI ȘI: Fenomenul „vizelor de flotant” începe să dea semne de regres, anunță Florian Lixandru. Ce înseamnă, mai nou, o „școală bună” / video

„Ne dorim recunoaștere și respect”

Prof. dr. Florian Lixandru a explicat că profesorii își fac meseria din vocație și a vorbit despre nevoia de stabilitate, respect și recunoaștere pentru cadrele didactice, deoarece educația influențează viitorul societății. 

„Noi nu facem politică la școală. Noi ne vedem de meseria noastră și cred că toți cei care sunt în sistemul de educație pe diferite poziții, fie că vorbim de directori, de cadre didactice, de personal didactic auxiliar, fac acest lucru din vocație. 

Ne dorim stabilitate, ne dorim recunoaștere și respect pentru că munca noastră trebuie să fie recunoscută, iar de munca noastră depinde viitorul țării. Până la urmă, ce iese din școală merge mai departe și reprezintă societatea românească”, a spus prof. dr. Florian Lixandru.

„Ne dorim ca profesia didactică să fie mai respectată, iar acest respect să se vadă și la nivelul condiției materiale, pentru că profesorul are un rol fundamental în societate, iar educația să devină în sfârșit prioritate națională”, a spus Sorin Ivan la emisiunea DC Edu, pe de DC News, DC News TV și Părinți și pitici. 

Video:

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
x close