Și ce vedete, toată floarea filmului de acțiune american, bineînțeles, căci cine altcineva și-ar permite să trimită, într-o acțiune de marketing-mamut pe Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone, Harrison Ford,Mel Gibson (de nerecunoscut, cu barbă alb-neagră), Antonio Banderas, Jason Statham, Wesley Snipes.
Au făcut ca toți dracii în fața hotelului Carlton, de dragul celei de a treia părți a peliculei The Extendables, căci de ce nu e în stare omul pentru un onorariu greu de imginat pe continentul nostru. Spectacolele oferite paralel de către marii producătorii de dincolo de Ocean, prezenți la Târg, evident cel mai mare din lume, întrețin și ele mitologia Cannes-ului, de aceea nimeni nu se supără, gândul concurenței fiind departe.
Citește și: Cannes 2014. Nicole Kidman: "Evident, nu mă voi mărita niciodată cu un prinț..."
De-a lungul timpului, mi-a fost dat să văd multe trăsnăi pe Croazetă, dar tancuri, încă nu. Hollywoodul rămâne de neclintit . Câtă jubilație, câtă imaginație în a construi o lume a pumnului sănătos, în timp ce la doi pași, pe un ecran, vedeam un alt Hollywood, al infernului moral, al unei lumi care nu are nici un Dumnezeu, al unei cumplite mașini de a fabrica monștri surâzători,Maps to the Stars.
Chiar dacă filmul canadianului David Cronenberg, de nenumărate ori prezent în competiție iar acum cincisprezece ani președinte al Juriului se scaldă, în clișee, printre care și acela de a evoca personaje cu identitate reală, nu se poate să rămâi indiferent în fața revărsării de turpitudine, ipocrizie, de disponibilitate a răului, fără nicio tresărire. Copii care la 13 ani sunt vedete cinice cu mofturi și reguli nemiloase, maturi care transmit moștenirea incestului, gelozii criminale și câte și mai câte nu puteau să nu-l ațâțe pe Cronenberg, el însuși un personaj atras de tot ceea ce este derivă morală.
Nu aș spune că acum dinamitează «uzina de vise», cum s-a scris. Au făcut-o alții înaintea lui, mult mai bine, dar măcar o scenă rămâne în inventarul mizeriilor morale ale grațioaselor staruri: Julianne Moore dansând de bucurie la aflarea veștii morții unui copil al rivalei sale. Acum va putea pune mâna pe rol. Din fericire, festivalul ne răsfață nu numai cu orori, ci și cu filme adevărate, despre oameni normali. Oricât de detașați am vrea să fim (la urma urmei nu suntem aici pentru a lua temperatura morală a omenirii), totuși nu putem înregistra doar imagini, la rece. Avem nevoie și de mica mărturie a cinematografului, pentru a ne convinge că nu totul este pierdut.
Atâta vreme cât o mamă și copiii ei, apicultori cu mic cu mare într-o modestă familie de la marginea unui sat din Umbria rezistă tiraniei și toanelor unui tată obsedat de sfârșitul lumii, rezistă furiei naturii, fiind gata să se arunce peste stupi pentru a-i proteja de furtună, atâta vreme câto fetiță de patru ani nu-și dorește altceva decât o cămilă, oricât de prăpădită, există o rază de speranță. Este ceea ce transmite cu o simplitate fără cusur filmul italiencei Alice Rohrwacher, sora cunoscutei actrițe Alba Rohrwacher, protagonista poveștii mai sus descrise.
Citește și: Cronica unui scandal anunțat: Dominique Strauss-Cannes
Într-unul dintre rolurile principale, o adolescentă de origine română, Alexandra Lungu. Este reconfortant să regăsești chipul dârzeniei, al refuzului de a fi înfrânt, ceea ce s-a întâmplat și azi dimineață în așteptatul film al lui Jean-Pierre și Luc Dardenne Deux jours, une nuit. Frații Dardenne sunt fericiții deținători a două Palme d'Or, de aceea toată lumea privește către ei cu gândul uneia a treia supreme recompense, mai ales că marele rival, Emir Kusturica nu și-a terminat filmul la timp. Așa se zice. Din nou o femeie mereu pe fugă, precum Rosetta în 1999, alergând să-și apere slujba, chiar cu prețul umilinței.
Grea încercare pentru Sandra (Marion Cotillard). Pentru a-și păstra serviciul, opt colegi ar trebui să renunțe la bonusul lor. Dar cine nu are nevoie de bani? Femeie bate din ușă în ușă, unii se scuză, alții fug de un răspuns. E greu să dai cu piciorul unei sume de o mie de euro când nu te dau banii afară din casă; doar de dragul altuia. Mărturisesc că am intrat în sală cu o oarecare neadeziune la ideea unui alt film cu tematică acuzat socială în stil frații Dardenne. Am ieșit recunoscând că, în genul lor, de minimaliști fără leac, sunt imbatabili.
Nimic în plus, nimic în minus în acest film, lucrat cu centrimentul. Multe ar fi de învățat de la ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
