În filmul lui Bertrand Bonello vedem, la un moment dat, redacția cotidianului Libération, căutând o deschidere pentru necrolog, la câteva minute după aflarea veștii morții celebrului personaj. „Să-i spunem Bărbatul care iubea femeile", propune un ziarist. „Nu, asta este dintr-un film, răspunde un altul, făcând cu ochiul iubitorilor lui Truffaut, autorul cunoscutului L'homme qui aimait les femmes.
Există și alte aluzii cinefile în producția Saint Laurent, semn, printre altele, al decisei intenții a autorului de a se situa cu totul în afara biopicului, gen care, de altfel, nu-l interesează. Dacă ținem seama de amănuntul că proiectul lui Bonello datează dinaintea celuilalt film despre Yves Saint Laurent, al lui Jalil Lespert, lansat chiar la începutul acestui an, nu se poate afirma că la mijloc ar fi vreo intenție polemică.
Citește și: Cannes 2014: Am auzit, deja, foșnetul unei Palme d Or
Între noi fie vorba, cu două Coco Chanel și doi Saint Laurent la o mică distanță în timp, s-ar zice că cinematograful trăiește confortabil pe seama modei. Chiar și atunci când, așa cum a fost cazul filmului văzut acum, la Cannes, legatarul Pierre Bergé, companionul în viață și în afaceri al creatorului, nu a autorizat proiectul. Nici nu știu dacă era nevoie, pentru că povestea de pe ecran nu are nimic defăimător. Nimic din ceea ce se vede nu se situează în afara celor știute despre omul devenit trei ințiale faimoase, YSL.
Pasiunile homosexuale, dar și cele intelectuale, precum obsesia pentru Proust, pentru obiectele de preț, drogul, băutura, orgiile rafinate, narcisismul, depresiile nu sunt invenții. Sigur, poate că noi, cei care-l cunoaștem pe Saint Laurent doar din legende, am fi dorit să-l vedem mai mult la lucru, ca să spun așa, în nebunia imaginației care a inventat o altă femeie a timpului său. Desenează câte ceva, ce-i drept, dar parcă mâna trage linii mai mult din rutină. În mod cert, justificat sau nu, Bonello a fost preocupat de misterul personajului, care va fi fost acela.
Ființa de pe ecran pare că asistă străină la propria existență, ca și cum nu ar fi de pe acest pământ. Plutește printre oameni, cu un vag aer de înger alungat, în ciuda succesului. Caută trupul pentru că, spune el, „sufletul este departe". De altfel, filmul nu acoperă decât un deceniu de viață și carieră, anii impunerii numelui și ai gloriei, 1967-1976, dar și ai eliberării sexuale.
Citește și: Cannes 2014. Nicole Kidman: "Evident, nu mă voi mărita niciodată cu un prinț..."
Actorul Gaspard Ulliel seamănă izbitor cu tânărul Yves Saint Laurent din fotografii și documente, siluetă neverosimil de fragilă, aer timid, voce blândă, în șoaptă. Cei care l-au cunoscut pe creatorul de modă spun că interpretul nu este departe de model. Deși nu și-a propus să reconstruiască mitologia legată de numele YSL, prea abundentă, cineastul înghesuie, totuși, frânturi, cu sau fără legătură cu momentul, ca și cum s-ar fi temut nu cumva să sărăcească personajul. Așa se face că trecem ca într-o vizită la muzeu pe lângă tablouri, obiecte de colecție în a căror descoperire se pare că meritul este al lui Bergé.
De mai multă atenție se bucură buldogul Mujik, otrăvit din neglijență cu drogurile petrecăreților și înmormântat într-un cimitir animalier, firește de lux, unde fostul stăpân depune, din când în când, o jerbă cu flori albe. O fi adevărat, o fi frumos, dar parcă prea vrea să ne convingă de extrema estetizare a vieții peronajului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
