Declarația ambasadorului Federației Ruse la București, Oleg Malginov, conform căreia “scutul antirachetă de la Deveselu poate deveni o țintă pentru Rusia”, reprezintă, cu siguranță, prima amenințare directă, cu forța armată, la adresa României, de la prăbușirea comunismului încoace. Dacă vom căuta în arhive, nu vom mai găsi o amenințare atât de directă în legătură cu războiul de la încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale.
Nu este vorba despre faptul că Moscova ar crede că scutul îi poate face rău. După cum îi spune numele, scutul este pentru apărare, nu pentru atac. Mai mult, existența scutului nu are a face direct cu România. Mai degrabă, este o etapă în negocierile cu Statele Unite, superputerea mondială care este, de fapt, proprietara scutului aflat pe teritoriul României.
Declarația făcută de ambasadorul Malginov la București nu este decât în subsidiar pentru urechile americanilor. Negocierile complexe între Washington și Moscova nu privesc sateliții. Atunci, de ce ar simți nevoia ambasadorul rus să facă, practic, o declarație de război, la București, într-un ziar apropiat d-lui Băsescu?
Printre bombele cu efect întârziat ale epocii Băsescu, vom găsi cu siguranță nenumărate și în politica externă. Relația româno-rusă este una dintre aceste bombe. Vreme de opt ani de zile, Traian Băsescu a provocat în fel și chip Federația Rusă. Ca urmare, relația româno-rusă s-a încordat la maximum, fiind total deosebită de normalitatea relațiilor Rusiei, nu numai cu vecinii din Est ai României, dar și cu mari state europene, așa cum este, în primul rând, Germania. Dacă, în trecut, dl. Băsescu a sărit calul de nenumărate ori, astăzi reprezentantul d-lui Putin la București a sărit, la rându-i, peste toate uzanțele și cutumele diplomatice, amenințând România.
Poate că lucrurile au ajuns prea departe, iar o întâlnire bilaterală româno-rusă, la nivel cât mai înalt, dar fără dl. Băsescu, s-ar impune. Sunt prea multe interese comune în zonă și aici România privește în primul rând la relația cu Republica Moldova.
Rusia are importante interese economice în România: Lukoil, Alro și, până de curând, Mechel. Dacă ne gândim că diplomația rusă acționează în trepte, atunci am putea constata că închiderea gigantului rus în România a fost primul avertisment, declarația belicoasă a d-lui ambasador a fost al doilea. Mă întreb, dacă Rusia va face și un al treilea pas și, desigur, care va fi acesta…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu