Anulare zbor: Ce ai de făcut pentru a obține până la 600 de euro

foto pexels
foto pexels

Dacă-ți este anulat zborul sau întârziat, poți primi o compensație. 

”Sunt pasageri care ajung să doarmă pe scaune. Asta scriu: am dormit pe scaun, cu copilul. Se bucură că au avut căruț pentru copil. Astea sunt situațiile despre care ne povestesc pasagerii. Pasagerul află că e zborul anulat, ce să facă? O să sune la compania aeriană, dar se trezește că e un număr cu suprataxă. O să sune, stă vreo 20 de minute timp în care înmulțește 1,(nu știu câți euro) cu numărul de minute pe care le-a stat, apoi renunță, intră pe un site, încearcă să-și găsească alt zbor. Surprinzător, constată că există un alt zbor cu aceeași companie și cumpăra de la aceeași companie un alt zbor. La un moment dat renunță, iau taxiuri, se adună 3-4, e o întreagă experiență, după care urmează calvarul recuperării sumelor” spunea Ramona Colea, CEO Flight Claim, într-un interviu pentru DCNews.

În ultima săptămână, 2.400 de curse au întârziat sau au fost anulate la Bucureşti, conform Observator. Deși asigurarea de călătorie ar putea fi o soluție, nu este una și-n cazul anulărilor, pentru că ești despăgubit în această situație de asigurarea de călătorie. 

”Asiguratorii oferă compensaţii în cazul în care zborul este întârziat şi ne pot da în bani fie mâncarea, fie costul legat de cazare, dacă durează mai mult această întârziere. O altă clauză este plecarea ratată, dacă avem întârzierea mijlocului de transport cu care am călătorit până la aeroport, putem fi compensaţi de către asigurator până într-o anumită sumă” a spus CEO-ul unei companii de asigurări, pentru sursa citată. 

Pasagerii pot cere despăgubiri prin intermediul unei companii specializate, dar companiile respective opresc un comision. Se pot obține până la 600 de euro în funcție de numărul de kilometri. Pasagerii pot face în maximum doi ani cererea. 

Vlad, un pasager păgubit, în sensul întârzierii unui avion 5 ore, a primit înapoi 250 de euro, în urma unei astfel de cereri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel