ANP, precizări despre procedura aplicată la cazurile de Covid-19 înregistrate printre deţinuţi

Penitenciarul Jilava
Penitenciarul Jilava

Având în vedere informațiile recent vehiculate în spațiul public, cu privire la procedura aplicată de sistemul administraţiei penitenciare în gestionarea cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul populaţiei carcerale, ANP vine cu o serie de precizări.

Componenta de diagnosticare şi tratament în cazurile asociate actualului context epidemiologic este unitară şi nediscriminatorie, fiind asigurată în conformitate cu prevederile legale, în mod gratuit, pentru toate persoanele private de libertate.

Posibilitatea solicitării unor servicii medicale contra cost este prevăzută de art. 71, alin. (6) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv de art. 145, alin. (1) din Ordinul nr.429/2012 privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate aflate în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi este independentă de conduita stabilită la nivel de sistem pentru parcursul terapeutic specific cazurilor confirmate COVID-19, transmite Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Care e situaţia la Jilava

Referitor la aspectul monitorizării medicale a persoanelor care au beneficiat de tratament specific, timp de 14 zile, în penitenciar-spital, reiterăm informaţiile comunicate public în data de 11.11.2020:

„Având în vedere evoluția situației epidemiologice pe plan național și evaluarea modalității optime de gestionare a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor custodiate, pentru creșterea capacității Penitenciarului Spital București - Jilava, în urma analizei efectuate de Administrația Națională a Penitenciarelor, în temeiul Ordinului C.N.C.C.I. nr. 4649288/09.11.2020 și a art. 15 din Legea nr. 254/2013, Penitenciarele Ploiești și Timișoara vor asigura custodierea persoanelor private de libertate care nu mai prezintă risc de contagiune după perioada de 14 zile de spitalizare în penitenciar-spital.”

Stabilirea unităţii de detenţie pentru perioada de monitorizare post-tratament presupune analizarea criteriului proximităţii faţă de penitenciarul care asigura executarea pedepsei privative de libertate, fiind vizat interesul superior al persoanelor condamnate.

În acelaşi registru, subliniem că nicio persoană privată de libertate pentru care Penitenciarul-Spital Bucureşti - Jilava asigură protocolul de tratament COVID-19 nu prezintă alterări ale stării de sănătate sau modificări de natură a necesita intervenţii medicale externe sistemului penitenciar, se arată în comunicatul ANP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel