Ana Nuță a primit Golden Buzz la Românii au talent. Andra, în lacrimi: M-a emoționat cel mai mult în 14 sezoane, tremură sufletul în mine

GOLDEN BUZZ
GOLDEN BUZZ

Momente emoționante la Românii au talent, vineri seară! S-a dat Golden Buzz!

Andra s-a emoționat până la lacrimi văzând-o pe Ana Nuță. Concurenta a venit din Craiova să încânte publicul cu talentul său nativ. A fost, cu adevărat, o româncă talentată. 

„Am simțit această chemare de la Dumnezeu că s-a pogorât în sufletul meu, atunci când eram la Biserică. Pentru că mama mea este o persoană foarte credincioasă, m-a dus de mică la Biserică și într-o după-amiază am început să cânt singură slujbele alături de oameni și atâta putere de la Dumnezeu am simțit, încât toată biserica s-a întors la mine și a fost uimită că acel copil micuț avea atâta forță să cânte.

A fost un dar primit de la Dumnezeu în inimă, iar apoi am continuat să cânt la Biserică, doar că nu am făcut performanță din muzică, să învăț, să cânt note, tehnică, cântam doar la Biserică și atât.

Tatăl meu a murit când eram mică, probabil că de asta mama a fost atât de credincioasă și m-a luat și pe mine, iar acolo ne-am găsit liniștea sufletească, și-a pus tot sufletul să-mi împlinesc visul meu.”, a povestit Ana Nuță la Românii au talent.

Ana Nuță a învățat din tainele muzicii bizantine la mănăstirile din România și din Grecia. Astăzi este o voce premiată și cunoscută în țara noastră. Este studentă la conservatorul din Craiova, dar vacanțele și le petrece la mănăstiri. A înființat și coordonează două grupuri psaltice, unul pentru fete și unul pentru copii.

Andra a plâns

Andra nu doar că nu și-a putut opri lacrimile, dar și-a dorit să imortalizeze acest moment unic, acordându-i concurentei Golden Buzz-ul, lucru care o trimite direct în semifinala competiției. 

„Ce mi-ai făcut tu mie, Ana? M-ai făcut foarte fericită, pentru că mi-ai demonstrat încă o dată că întâlnesc oameni talentați și înzestrați cu har de la Dumnezeu. Nu mă pot abține din plâns, asta mi-a dat interpretarea ta. Este un dar de la Dumnezeu ce ai primit și ai grijă de el. Următorul meu pas este să mă ridic, să mă înclin și să apăs acest buton.

M-a emoționat cel mai mult în 14 sezoane, am trăit tot felul de stări, dar mi-a adus o emoție pe care nici nu știam că o am, tremura sufletul în mine, nu mă puteam opri din plâns, cea mai puternică emoție pe care eu am simțit-o”, a spus Andra, extrem de emoționantă de momentul realizat de Ana pe scena „Românii au talent.”

Vedeți continuarea pe Spectacola.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel