Ana-Maria Popescu, desemnată cea mai bună spadasină a lumii

 Facebook Ana-Maria Branza Official
Facebook Ana-Maria Branza Official

Românca Ana-Maria Popescu a fost desemnată cea mai bună spadasină a lumii în sezonul 2020-2021.

Sportiva română Ana-Maria Popescu, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo în această vară, a fost desemnată cea mai bună spadasină a lumii, sâmbătă, de Federaţia Internaţională de Scrimă, potrivit paginii de Facebook a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Ana-Maria Popescu (ex-Brânză) a primit Trofeul Cupei Mondiale, sâmbătă, la Lausanne, în cadrul Congresului FIE.

Ana-Maria Popescu (36 ani) a fost aleasă cea mai bună spadasină a lumii pentru a cincea oară, în sezoanele 2007-2008, 2008-2009, 2012-2013, 2019-2020, 2020-2021, un record.

Sunt încântată, mândră şi foarte fericită să fiu astăzi, aici, la Lausanne, la Congresul Federaţiei Internaţionale de Scrimă, şi să primesc această distincţie, câştigătoarea rankingului mondial, în proba de spadă feminin, pentru a cincea oară. Niciodată nu am visat şi nu am crezut că voi ajunge aici, dar iată că s-a întâmplat. Sunt dovada vie că visele devin realitate atunci când crezi şi munceşti pentru ele. Mulţumesc echipei mele, federaţiei, clubului şi oamenilor care au fost zi de zi alături de mine pe acest drum al performanţei, a declarat Ana-Maria Popescu.

Ea are în palmares 3 medalii olimpice (una de aur şi două de argint), 7 mondiale (2-2-3) şi 13 europene (7-4-2), alături de numeroase Cupe Mondiale câştigate, ea fiind cea mai titrată scrimeră din România.

De ce a pierdut Ana Maria Popescu aurul la Tokyo: Pe româneşte, mi-am băgat picioarele

Ana Maria Popescu a explicat unde s-a făcut diferenţa în finala olimpică de la Tokyo. 

„La Tokyo, nu din cauza genunchiului am pierdut finala. El s-a comportat extraordinar. Știu sigur de ce-am pierdut finala. Pentru că scrima se joacă pe aprins becul. Iar eu am început acţiunea cu piciorul. Pe româneşte, mi-am băgat picioarele. A fost o greşeală copilărească. Doar că în tensiunea de acolo, nu am realizat că am început acţiunea cu piciorul în loc să fie braţul în faţă. Am simţit din prima secundă în care am început să fac pasul. Dar aşa trebuia să se întâmple”, a spus Ana Maria Popescu, citată de Prosport.

"Sunt de părere că niciodată nu este prea târziu pentru a îndrepta lucrurile. Drept urmare, consider că este de datoria mea să fac unele precizări. Asta nu înainte de a-mi cere scuze față de gestul nepoliticos de a nu răspunde strângerii de mână tuturor oficialilor prezenți.

Am urmărit articolele/părerile/comentariile din ultimele zile și le mulțumesc celor care au înțeles că mesajul meu nu a fost un atac la persoană, ci mai de grabă, strigătul unui om care a reușit indiferent de condiții, dar care își dorește ca cei mici să nu mai fie nevoiți să parcurgă aceleași etape... lipsuri materiale, competiții ratate din lipsa de fonduri, echipamente obosite de vreme și alte obstacole care îi împiedică încă "din fașă" să-și atingă adevăratul potențial (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel