Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Ai câine și vrei să mergi pe litoralul românesc? Citește asta pentru a fi pregătit. Trucul pe care mulți nu îl știu 

După experiența chiriilor din București, unde uneori pare mai greu să găsești o locuință pet friendly decât să câștigi la loto, am crezut că mă voi lovi de aceeași problemă și pe litoralul românesc. 

Să fii „om cu câine” în București nu e deloc ușor, mai ales când vine vorba de chirii. Am impresia că unii cred că, dacă-ți lași câinele singur acasă, cheamă toți maidanezii din cartier și dau mare petrecere. Un fel de „Project X” pentru câini. Dar ăsta e alt subiect. 

Dată fiind experiența mea cu Capitala din acest punct de vedere, să caut cazare pe litoralul românesc n-am crezut că o să fie chiar o plăcere. Cel puțin, anul trecut, înainte să descopăr o metodă eficientă. Anul acesta am reușit să găsesc cazare pet friendly la un preț ok și lângă plajă, în 10 minute. 

 

„Trucul” pe care mulți nu îl știu 

 

Facebook e mai mult decât o rețea de socializare, unde oamenii își pun poze. Există câteva grupuri care conțin, în principiu, cuvintele „litoral”, „cazare”. Anul trecut, după ce am dat câteva telefoane la numere luate de la anunțuri puse pe OLX, am zis să caut pe Facebook. Și așa, am intrat în mai multe grupuri de acest tip. Nu-ți face griji, n-ai cum să nu le găsești. 

După o scurtă „cercetare” a ofertelor care existau deja, am zis să postez un anunț scurt, în care să precizez ce caut. În principiu, o locuință pet friendly, lângă plajă. Am primit sute de oferte pe toate grupurile pe care mă înscrisesem și am bătut palma cu cineva. Experiența de anul trecut m-a făcut să repet metoda și anul acesta. Aș fi mers la aceeași cazare, dar era dată deja în perioada în care voiam eu. 

Am găsit chirie pet friendly în 10 minute 

 

În 2020, în ciuda pandemiei, am găsit și mai multe grupuri pe Facebook. Mi-am făcut anunțul și i-am dat „post”. Un minut mai târziu, aveam patru mesaje în privat și vreo 10 comentarii. Oferte cu fotografii, prețuri sau link-uri către alte postări. Pare-se că proprietarii de pe litoral nu sunt speriați de câini, nici atunci când vine vorba de câteva zile bune. 

10 minute mai târziu, am ales una dintre ofertele primite, am sunat la numărul indicat și... problemă rezolvată. Desigur, m-am uitat și după câteva review-uri. 

Atenție la proprietarii care dau copy paste fără să citească ce ceri 

 

Trebuie să menționez însă, ca să te scutesc de un incident neplăcut, că printre ofertele primite, s-au numărat și vreo două link-uri către OLX. În anunțurile de pe site, proprietarii precizau clar că „nu acceptăm animale de companie”. Și totuși, își puseseră link-ul la postarea mea. Motivul? „N-am citit anunțul. Dau și eu copy-paste la toate cererile și văd ce se lipește”. 

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Cele mai noi știri

Cele mai citite știri







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy