EXCLUSIV  Trusa de îngrijire din sezonul rece. Specialistul Ioana Marinescu: Măcar seara o cremă de ochi / video

Foto Pexels
Foto Pexels

Specialistul Ioana Marinescu a vorbit despre trusa de îngrijire din sezonul rece.

Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, specialist în formularea și evaluarea produsului dermatocosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie, a explicat, într-o emisiune pentru DCNews și Spectacola, că toamna vine cu nevoi speciale pentru piele.

„Odată cu venirea frigului, pielea va suferi și va avea nevoie de creme cât mai untuoase, de active care să îi mențină elasticitatea, de uleiuri dedicate pielii, ingrediente active care chiar să facă lucruri pentru tenul nostru. Mă refer la peptide, la ingrediente naturale care să dea elasticitate, tonus și în același timp să respecte fragilitatea tenului. Mă refer la antioxidanți. Evident, acid hialuronic”, a spus Ioana Marinescu.

Trusa de îngrijire din sezonul rece

„Retinoid, contur de ochi. Apropo de conturul de ochi, se discută mult dacă e nevoie să folosim o cremă contur de ochi sau e ok crema noastră pentru zona ochilor. E minunat să folosim măcar o cremă de hidratare pe față, dar aș recomanda să folosim o cremă de ochi diferită de crema de față. Măcar seara o cremă de ochi. Dacă ar fi să aleg patru produse, aș alege retinoid, cremă de ochi, un antioxidant, vitamina C, de exemplu, și o cremă de zi și de seară”, a spus Ioana Marinescu.

Pastila de Frumusețe: Îngrijirea pielii în sezonul rece

De câte ori pe săptămână e bine să ne spălăm pe cap. Ioana Marinescu: Părul cu pigment închis, mult mai rezistent

Să ai grijă de părul tău poate fi o adevărată provocare. Specialistul Ioana Marinescu a spus de câte ori pe săptămână este indicat să ne spălăm părul.

„Este important să nu folosim un șampon agresiv. Deși sunt păreri pro și contra dacă să spălăm părul zilnic sau nu, cred că este important să-i lăsăm, totuși, timp să secrete și sebumul lui natural. Spălându-l zilnic, o să-l uscăm extrem de tare. Și, atunci, îl lăsăm puțin neprotejat. Dar un șampon la două, trei zile cred că este binevenit, în funcție de tipul de păr”, a spus Ioana Marinescu.

„Vara este momentul în care părul chiar trebuie hidratat, pentru că se usuca, devine casant. Soarele nu ne iartă”, a subliniat Ioana Marinescu, adăugând: „În general, părul cu pigment închis este un păr mult mai rezistent și mai lucios comparativ cu un păr foarte deschis.”

„Căderea părului are mai multe cauze: cauze hormonale, de mediu, de stres, cauze genetice. Este foarte important să avem un produs cu care să ne simțim confortabil în momentul în care îl aplicăm. Grow Your Hair este un produs pe care îl avem și este dedicat creșterii părului. Ajută la încetinirea și diminuarea căderii acestuia”, a mai spus Ioana Marinescu.

Citește și...

Produsul ce trebuie aplicat 365 de zile pe an, chiar și atunci când e frig. Tenul tău îți va mulțumi peste ani

Ioana Marinescu are câteva recomandări cu privire la produse esențiale în lupta cu petele inestetice.

„Sunt câteva ingrediente esențiale pe care recomand să le folosim în cazul în care dorim să estompăm petele pigmentare sau să le facem să nu apară. A preveni este mult mai important decât a remedia ulterior. Cu siguranță, e mai ușor. Protecția solară este foarte importantă, trebuie aplicată 365 de zile pe an, chiar dacă este frig! Dacă tenul este predispus, ne putem hiperpigmenta și iarna. Se poate întâmpla și de la lumina de neon. 

Câteva ingrediente care ar trebui să fie în rutina noastră: produsele pe bază de vitamina C, care ajută la luminozitatea tenului. Vitamina C este un antioxidant extrem de intens și interesant. Antioxidanții sunt prima armă cu care luptăm împotriva fotopigmentării. Acidul feluric, un alt antioxidant excepțional, care, într-o concentrație de 2 la sută, poate să lumineze tenul și să elimine hiperpigmentarea. Acesta nu ar trebui să lipsească, dacă dorim elasticitatea tenului, luminozitatea”, a spus Ioana Marinescu.

„Un alt ingredient demn de menționat este acidul azelaic, cunoscut ca fiind senzațional pentru depigmentare. Noi avem o formulă de acid azelaic combinat cu arbutin, un ingredient care ajută la luminozitate și depigmentare în proporții foarte mari”, a explicat Ioana Marinescu.

„Cauzele hiperpigmentării pot fi multiple, de la cauze hormonale, la cauze de mediu. Dacă suntem însărcinate, este un tip de hiperpigmentare caracteristică de care e greu să scăpăm ulterior. Pot fi hiperpigmentări post-traumatice. De exemplu, hiperpigmentarea din zona mustaței este foarte întâlnită și este cauzată de epilarea agresivă și continuă cu benzi depilatoare”, a explicat Ioana Marinescu. „Alte hiperpigmentări apar din cauza expunerii necontrolate la soare, fără protecție solară. Dacă luăm anticoncepționale, este posibil să hiperpigmenteze tenul”, a mai spus Ioana Marinescu.

„Să tratăm serios curățarea tenului. Dacă petele sunt foarte profunde, este destul de greu să scăpăm de ele. Când dorim să eliminăm petele de pe piele, să ținem cont că produsele pot fi chiar ele foarte agresive. Dacă încercăm diferite metode chimice, este important să alegem sezonul corect, să nu tragem de cojițele respective”, a mai explicat specialistul Ioana Marinescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel