Nu sunt singurul care afirma ca, in acest moment, Romania este un stat politienesc. In care puterea suprema o au procurorii. Ei ii pot controla pe toti, fara ca nimeni sa-i poata controla pe ei. Ei ii pot improsca cu noroi pe toti, fara ca nimeni sa aiba dreptul sa ii critice nepedepsit. Fireste, sunt din ce in ce mai multi romanii care constientizeaza aceasta realitate. Daca s-ar fi cazut dintr-o extreme in alta, inca ar fi fost bine. Daca, de pilda, statul politienesc si aceasta nemarginita si iresponsabila puterea a procurorilor ar fi pretul pe care trebuie sa-l platim pentru diminuarea drastica a coruptiei, a infractionalitatii, a crimei organizate, pentru a ii da cetateanului o mai multa siguranta, atunci inca ar merita ca aceasta tara sa treaca prin purgatoriul republicii procurorilor. Numai ca nu avem mai putina coruptie, crima organizata, infractionalitate si nici mai multa siguranta a cetateanului, in ciuda faptului ca republica procurorilor prospera.
Este evident ca vinovati pentru aceasta stare de lucruri sunt oamenii care iau decizii. Inaltii reprezentanti ai clasei politice. Si cine ar putea fi mai responsabil decat cel care, timp de zece ani, s-a aflat in fruntea acestui regim? Sa facem, in cele ce urmeaza, pentru a intelege mai bine unde ne aflam, o radiografie a cazului Traian Berbeceanu, utilizand informatiile de care dispunem pana in acest moment si care, am certitudinea, sunt mult mai putin cutremuratoare decat va fi tabloul final.
Acest alt Traian, Traian Berbeceanu, este poreclit, in judetul sau, Cattani ca semn de pretuire al colegilor si al comunitatii pentru profesionalismul sau si pentru modul in care risca si se sacrifica luptand impotriva celor care incalca legea. Dar, procedand astfel, Berbeceanu s-a ridicat, de fapt, constient sau inconstient, impotriva sistemului. Si-a pus, cum s-ar spune, sistemul in cap. Iar sistemul l-a executat. Cazul este deosebit de grav. Procurorii de la DIICOT Alba, aflati intr-o veritabila cumetrie sau hora sau, mai pe sleau, grup criminal organizat, au incercat sa faca trafic de influenta prin intermediul lui Berbeceanu. Sa-si numeasca un om intr-o functie cheie. Berbeceanu a refuzat. Cu toate argumentele pe masa. Omul respectiv era nepregatit profesional si corupt. Din acest moment, sistemul a apasat pe tragaci. Procuri si complici politisti, impreuna cu o serie de interlopi transformati in „denuntatori" au confectionat un intreg dosar cu probe false impotriva lui Berbeceanu. Dupa care, acesta a fost inhatat. Luat cu duba si pus dupa gratii la Bucuresti. Colegii au protestat. Comunitatea a protestat si ea. Presa nebasista a sarit ca arsa. In timp ce presa basista nu a facut altceva decat sa ii ingane pe acuzatorii lui Cattani. Dezbaterea publica declansata de arestarea acestuia a fost insa atat de puternica, incat a determinat declansarea unor investigatii. La captul acestora, situatia s-a lamurit. Partial. Berbeceanu este liber si isi poate face in continuarea meseria. Ceilalti sunt pusi sub ancheta. Ca un grup criminal organizat. Acesti ceilalti sunt procurori cu rang inalt, politisti si interlopi. Aceasta ancheta se desfasoara in mod ciudat. Cu cei anchetati nu numai in stare de libertate, ci si in functie. Adica in stare de orice. Inclusiv sa-si foloseasca pozitia de comanda pe care o au – unul dintre ei fiind procuror sef al unui judet – pentru a sterge probele impotriva lor. Si pentru a construi piste false.
Iata ca sistemul, chiar daca a fost putin zdruncinat, rezista. Chiar si in fata unui om aureolat cu porecla de Cattani si care a trecut cu bine prin infern, ridicandu-se deasupra lui, aproape pana la cer. Faptul ca sistemul rezista si nu a fost sfaramat de atat timp, desi e clar ca Berbeceanu a fost victima unor masinatiuni criminale facute de asa-zisi sai colegi aparatori ai legii, este extrem de grav. Si ne conduce, din nou, la personajul care se afla in fruntea acestui sistem. Traian. Celalalt Traian. Traian Basescu.
Sub presiunea opiniei publice, Paralmentul a facut ceea ce trebuia sa faca. A scos din Codul Penal un articol ticalos. Un articol care ii pedepsea pe toti cei care indrazneau sa faca comentarii pe marginea unor anchete penale, a unor procese penale ori a unor sentinte penale. Pentru ca, asa se prezuma, acestea i-ar impiedica pe reprezentantii justitiei sa lucreze. Evident, intre actele de asa-zisa intimidare se numarau si dezvaluirile asupra actelor si faptelor abuzive sau de coruptie, savarsite de procurori sau judecatori. Presedintele Traian Basescu, in calitatea pe care o are, a atacat zilele trecute, la Curtea Constitutionala, aceasta decizie a Parlamentului. Pentru ce? Pentru a pune pumnul in gura opiniei publice.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
