EXCLUSIV  Titi Aur, sfat util pentru atunci când ești obosit la volan și oprești să dormi câteva minute: Trag un semnal de alarmă! / video

Freepik
Freepik

Titi Aur a venit cu un sfat util pentru șoferii care obosesc la volan și opresc mașina pentru a se odihni câteva minute.

În cadrul emisiunii „De Ce Conducem“, al DC News, Titi Aur a venit cu un sfat util pentru șoferii care obosesc în timpul condusului și aleg să oprească mașina câteva minute pentru a se odihni.

„Când ești foarte obosit la volan e o situație deosebit de periculoasă, iar soluția este să oprești și să dormi. Atenție cu dormitul! Nu dormi cu cheia în contact. Primul sfert de oră este somnul ăla profund, care te recuperează foarte mult. Există riscul să fii la volan, să oprești să te culci, apoi să trezești. Problema e că tu crezi că te-ai trezit, însă e un semi-trezit. Apoi pornești imediat mașina și pleci aproape adormit la volan.

CITEȘTE ȘI       -      EXCLUSIV  Cât de rău e să ții mașina murdară. Titi Aur: Nu o să putem compara niciodată societatea din România cu cea din Anglia

Dacă ești în situația asta și oprești în parcare să te odihnești, trebuie să scoți cheia din contact și să o pui undeva, fie în torpedo, fie în portieră, fie în portbagaj. Dacă dormi cu cheia în contact - pentru că unii sunt tentați să doarmă cu motorul pornit pentru a avea căldură - te trezești și pleci imediat, dar de fapt nu te-ai trezit.

După sfertul ăla de oră, maxim 20 de minute, înainte de a pleca - trag un semnal de alarmă - dă-te jos din mașină, pentru a fi sigur că te-ai trezit. Trebuie să faci un pic de înviorare, caută cheia dacă ai pus-o undeva. Nu pleca direct, pentru că adormi instant. S-au întâmplat și se întâmplă astfel de cazuri, mai ales când ești foarte, foarte obosit. Nu știu să explic în termeni medicali, dar sigur există această problemă, când te trezești, dar de fapt nu te-ai trezit de tot“, a spus, la DC News, Titi Aur.

CITEȘTE ȘI       -      EXCLUSIV  Cum folosești corect avariile. Titi Aur: Șoferul român e obraznic impertinent / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel