Ana Bogdan a ratat calificarea în finala turneului WTA de la Bogota.
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a ratat calificarea în finala turneului WTA de la Bogota, Columbia, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, sâmbătă, după ce a fost învinsă în penultimul act de Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), cu 6-3, 6-2.
Bogdan (25 ani, 76 WTA), a şaptea favorită, s-a înclinat în faţa slovacei după o oră şi 27 de minute. Aceasta a fost a doua sa semifinală consecutivă, după cea disputată săptămâna trecută la Monterrey (Mexic). Ea mai are o semifinală WTA în palmares, anul trecut la Bucureşti.
Românca a început cu break, dar apoi a cedat trei ghemuri la rând. Ana Bogdan a restabilit egalitatea, 3-3, dar apoi a urmat o perioadă foarte slabă, cu multe erori neforţate, pierzând şapte ghemuri consecutive. Bogdan a reuşit să ia două ghemuri şi în setul al doilea, dar nu a putut-o opri pe Schmiedlova (23 ani, 132 WTA), fostă câştigătoare a titlului la Bucureşti. Jucătoarea născută la Sinaia va primi pentru participare un cec de 11.500 dolari şi 110 puncte WTA.
[citeste si]
În cealaltă semifinală se vor înfrunta Lara Arruabarrena Vecino (Spania) şi Dalila Jakupovic (Slovenia).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu