Studiu. De unde va proveni carnea pe care o vom consuma în 2040

Andrei Itu / 12 iun 2019 / 23:23 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Cea mai mare parte din carnea pe care oamenii o vor consuma în anul 2040 nu va proveni de la animalele sacrificate, potrivit unui raport care arată că 60% din aceasta va fi produsă fie în laborator, fie va fi înlocuită cu produse vegetale asemănătoare cărnii, conform cotidianului britanic The Guardian.

Raportul consultantului global AT Kearney evidențiază impactul pe care producția de carne îl are asupra mediului și îngrijorările pe care oamenii le au asupra bunăstării animalelor în cadrul exploatațiilor agricole. Raportul mai evidențiază faptul că tranziția va fi rezultatul unei conștientizări crescânde a consecințelor ecologice ale metodelor tradiționale de creștere a cărnii și a cererii în creștere de alternative vegane.

Carnea crescută în laborator – numită şi carne curată – ar putea elimina cruzimea faţă de animale, relele tratamente aplicate animalelor care sunt crescute pentru a fi sacrificate. Totodată, s-ar putea reduce considerabil costurile de mediu pe care le presupune producţia de carne, singurele resurse necesare fiind cele de generare şi de susţinere a culturilor de celule.

Raportul face referire la schimbarea „incontestabilă” către dietele vegane, vegetariene și flexibile. Carnea produsă în laborator, spun experții citați de The Guardian, va fi preferata carnivorilor, reprezentând 35% din cantitatea totală de carne consumată în 2040, dar produsele pe bază de plante vor fi „esențiale” în perioada de tranziție.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24