Sondaj INSCOP: Încrederea românilor în Klaus Iohannis scade. Cum stau Victor Ponta și Gabriel Oprea

Un sondaj INSCOP arată că în topul politicienilor, de cea mai mare încredere se bucură încă președintele Klaus Iohannis, chiar dacă a înregistrat o ușoară scădere, comparativ cu luna iulie.

Potrivit unui sondaj INSCOP, realizat la comanda Adevărul, în perioada 10 - 15 septembrie 2015,  pe un eşantion de 1.085 de persoane, președintele Klaus Iohannis conduce în topul încrederii românilor, fiind urmat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, ambasadorul României în SUA, George Maior, și de premierul Victor Ponta.

58,6% dintre respondenți afirmă că au încredere multă și foarte multă în președintele Klaus Iohannis (față de 61,6% în iulie).

Șeful statului este urmat în clasament de Mugur Isărescu cu 41,6% încredere multă și foarte multă (față de 42,8% în cercetarea din luna iulie). George Maior se clasează pe locul al treilea cu 29,7% dintre opțiuni (față de 27,6% în iulie), scrie Agerpres. Pe locul al patrulea se situează premierul Victor Ponta cu 22,8% din opțiunile de încredere multă și foarte multă (față de 21,7% în luna iulie).

Poziția a cincea este ocupată de vicepremierul Gabriel Oprea cu 21,7% încredere multă și foarte multă (față de 17,4% în luna iulie). Urmează Mihai-Răzvan Ungureanu cu 20,3% (față de 19,7% în luna iulie), Călin Popescu-Tăriceanu cu 18,4% (16% în iulie), Alina Gorghiu cu 16,8% (15% luna iulie), Liviu Dragnea cu 16% (9,2% în iulie), Cătălin Predoiu cu 15,8% (16,8% în iulie), Mircea Geoană cu 15,6% (16,1% în iulie), Traian Băsescu cu 15,5% (15% în iulie), Sorin Oprescu 13,9% (21,8% în iulie).

Pe ultimele poziții ale clasamentului încrederii în personalitățile publice se situează Vasile Blaga cu 13,2% încredere multă și foarte multă (10,9% în iulie), Monica Macovei cu 12,8% (14,4% în iulie), Crin Antonescu cu 10,6%, Ion Iliescu cu 9,3% (9% în iulie), Elena Udrea cu 5,2% (5,1% în iulie), Kelemen Hunor cu 4,1% (2,3% în iulie) și Laszlo Tokes cu 3,2% (2,5% în iulie).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel