EXCLUSIV  Sondaj ARGUMENT, mega-surpriză. Sociologul Mădălina Hideg: Este posibil să devină al doilea partid din România

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Sociologul Mădălina Hideg, de la institutul ARGUMENT, a vorbit despre principalele partide din România în care românii au încredere, în acest moment.

"PSD este cel mai bine cotat partid politic în rândul românilor, în ceea ce priveşte opţiunea electorală. Locul doi este disputat între PNL şi AUR. Sunt foarte puţine procente între cele două partide. PNL a pierdut din procente, după alegeri, iar AUR aproape că şi-a dublat procentele. Locul patru este ocupat de USR, însă procentele lor au scăzut aproape la jumătate. USR se află undeva în jurul pragului electoral şi cred că aşa va şi rămâne în 2023.

"Este posibil ca AUR să devină al doilea partid politic din România"

Cel mai probabil, PSD îşi va conserva procentele. Este posibil ca AUR să devină, totuşi, al doilea partid politic din România. Depinde foarte mult ce se va întâmpla şi în interiorul coaliţiei. Va fi interesant să vedem ce se întâmplă după luna mai, atunci când va avea loc rotirea între PSD şi PNL la guvernare. Din datele noastre, reiese că românii își doresc să funcţioneze această coaliţie şi îşi doresc să fie şi funcţională şi să ajungă să se rotească la guvernare cele două forţe politice, însă rămâne de văzut în ce măsură coaliția nu va fi cumva săpată din interior.

"PNL acumulează o serie de frustrări"

Cred că şi PNL, şi PSD au suficiente motive ca, la un moment dat, mai ales pe finalul anului, să nu îşi mai dorească această formulă de guvernare. Cred că PNL, cumva, acumulează o serie de frustrări, în urma faptului că este cumva într-un con de umbră a PSD în acest moment, întrucât românii percep măsurile luate de către guvern ca fiind mai mult măsurile PSD. Cumva, PSD capitalizează mai mult încrederea românilor faţă de PNL. Pe de altă parte, este posibil să apară o serie de frustrări şi în urma acestei rotaţii la guvernare, când PNL va pierde unele poziţii pe care le consideră cheie. 

Pentru PSD ştim că este deja aproape un obicei să iasă de la guvernare înaintea unei runde de alegeri. Avem, de exemplu, situaţia din perioada 2012-2016, când, în 2015, Ponta care era prim-ministru din partea coaliţiei PSD - PNL (USL) demisionează din fruntea guvernului, iar, după un an, PSD a revenit că principala forţa politică în România", a spus Mădălina Hideg.

Interviul complet, în materialul video de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel