Roxen a RĂBUFNIT. "STOP". A RUPT tăcerea. Momente GRELE: "NU, NU îmi doresc"

Foto: Giorgiana Croitoru
Foto: Giorgiana Croitoru

Roxen a reacționat după ce a fost agresată de iubit. Iată ce spune artista, prin ce momente cumplite a trecut și ce are de gând să facă. 

Roxen, reprezentanta României la Eurovision a trecut prin momente cumplite din cauza iubitului. Acesta a avut un comportament neadecvat, iar purtarea sa abuzivă a făcut-o pe artistă să sune la Poliție și să depună plângere. Ei bine, de aici, s-a ajuns la emiterea unui ordin judecătoresc introdus de Parchet. 

Roxen, primul mesaj după incident

După câteva zile de la incident, Roxen a făcut primele precizări și a ținut să clarifice situația în fața fanilor.

"Vă mulțumesc tuturor celor care m-ați înțeles, ați fost întotdeauna alături de mine și mi-ați respectat viață personală. Într-adevăr, am trecut printr-un moment neplăcut, din care am învățat foarte multe lucruri. Important este că sunt bine și cred că asta este ceea ce contează în acest moment. Demersurile pe care le-am luat în momentul în care a apărut această problema în viață mea le-am luat fiind sigură de ceea ce vreau să fac și nu am de gând să dau înapoi. Îmi asum toate deciziile mele, nu am revenit asupra lor și nu voi reveni asupra lor", a scris Roxen pe pagina de Facebook.

Citește și: Roxen, APEL la 112 în MIEZ de NOAPTE. Probleme GRAVE cu iubitul. REACȚIA Judecătoriei

Vrea sau nu să se împace cu iubitul?

"Am văzut zilele acestea tot felul de materiale și articole în presă referitoare la acest subiect, iar multe dintre ele nu au nicio baza reală, din contra. De asemenea, declarații care nu au nimic de-a face cu realitatea. Nu, nu îmi doresc o împăcare cu fostul meu prieten, nu îmi doresc să-mi retrag plângerea pe care am făcut-o în momentul în care am fost șantajată, abuzată emoțional și lovită. Nu aș avea de ce să fac asta, chiar dacă am fost șantajată în continuare, și după depunerea plângerii.

Cred că este foarte important că orice persoană care trece printr-un astfel de episod să ia măsuri, să aibă curajul să spună “stop” și să nu se lase doborâtă de eventuale șantaje sau manipulări.

Acestea fiind spuse, ceea ce s-a întâmplat reprezintă strict viață mea privată și nu îmi doresc să mai continui cu acest subiect. Știu foarte bine ce s-a întâmplat, de ce am fost nevoită să depun o plângere și câte dovezi există în acest sens", a completat ea.

Citește și: Scene de GROAZĂ pentru Roxen. Bătută cu PUMNII și coada de MĂTURĂ. Detalii INCREDIBILE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel