România rămâne în Liga I a Campionatelor Europene pe echipe

România va evolua şi în 2021 în Liga I a Campionatelor Europene pe echipe în Liga I, al doilea eşalon valoric, potrivit site-ului Federaţiei Române de Atletism.

La ediţia din acest an a Campionatelor Europene pe echipe, Liga I, disputată la Sandnes (Norvegia), România s-a clasat pe locul 8, primul care ducea în Liga a II-a, grupa a treia valorică, la foarte mica distanţă de Irlanda, ocupanta locului 7.

Svein Arne Hansen, preşedintele forului continental, European Athletics, a declarat într-o conferinţă de presă, că Stadionul Dinamo din Minsk va găzdui în 2021 întrecerile Superligii Campionatelor Europene pe echipe, iar printre ţările participante se va număra, evident, şi gazda Belarus, care în concursul de la Sandnes a terminat pe locul doi, ratând promovarea în Superligă în favoarea Portugaliei.

Astfel, de locul eliberat de Belarus în Liga I a Campionatului European pe echipe va profita România, clasată pe 8 la finalul întrecerii din Norvegia.

Am afirmat în repetate rânduri că în urma lucrărilor de modernizare, Arena Dinamo din Minsk a devenit unul dintre cele mai bune stadioane de atletism din Europa. Prin urmare, European Athletics a decis să acorde Federaţiei de Atletism din Belarus dreptul de a organiza Superliga Campionatelor Europene pe echipe din 2021, a declarat Svein Arne Hansen.

În data de 11 august, România se clasa pe locul 8 la Sandnes (Norvegia), la finalul întrecerilor din Liga I a Europenelor pe echipe, cu 225,5 puncte, după Irlanda, clasată pe poziţia a şaptea, cu 227 puncte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel