Dinamo Kiev, echipa lui Mircea Lucescu, s-a calificat cu emoții în play-off-ul Ligii Campionilor. Rezultate - Video

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Dinamo Kiev, echipă antrenată de românul Mircea Lucescu, s-a calificat cu emoţii în play-off-ul Ligii Campionilor la fotbal, în urma victoriei cu 2-1, după prelungiri, pe terenul echipei Sturm Graz, în manşa secundă a turului al treilea preliminar. 

Dinamo Kiev, care în prima manşă a câştigat cu 1-0, a fost condusă de vicecampioana Austriei prin golul danezului Rasms Hojlund (27). În prelungiri, Konstantin Vivcearenko (intrat în min. 71) a marcat golul egalării (97), iar Viktor Ţîgankov a înscris golul victoriei (112). Sturm a evoluat în inferioritate numerică din min. 105+1, când a fost eliminat Manprit Sarkaria.

Glasgow Rangers, echipă la care e legitimat internaţionalul român Ianis Hagi, a reuşit să obţină biletul pentru play-off, după 3-0 cu vicecampioana Belgiei, Union Saint-Gilloise, care câştigase primul joc cu 2-0. Ferencvaros a fost eliminată de Qarabag, azerii câştigând cu 3-1 la Budapesta, după ce în primul meci scorul fusese egal, 1-1.

Sheriff Tiraspol, care în sezonul trecut a făcut o figură frumoasă în grupe, la prima sa participare (victorie cu Real Madrid pe Bernabeu), a fost scoasă din cursă de Viktoria Plzen, care s-a impus cu 2-1 în ambele manşe.

Steaua Roşie a învins-o în ambele partide, cu 5-0 şi 2-0, pe Piunik Erevan, echipă care a învins-o pe CFR Cluj în primul tur preliminar. PSV Eindhoven a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de AS Monaco, scor 3-2, după 1-1 în Principat. Dinamo Zagreb şi Benfica s-au calificat şi ele în play-off.

Video

Rezultate:

Zalgiris Vilnius (Lituania) - (+) Bodoe/Glimt (Norvegia) 1-1 (0-5 în prima manşă)

Apollon Limassol (Cipru) - (+) Maccabi Haifa (Israel) 2-0 (0-4 în prima manşă)

Piunik Erevan (Armenia) - (+) Steaua Roşie Belgrad (Serbia) 0-2 (0-5 în prima manşă)

(+) Viktoria Plzen (Cehia) - Sheriff Tiraspol (R. Moldova) 2-1 (2-1 în prima manşă)

FC Mitdjylland (Danemarca) - (+) Benfica Lisabona (Portugalia) 1-3 (1-4 în prima manşă)

(+) Dinamo Zagreb (Croaţia) - Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) 4-2 (1-2 în prima manşă)

Ferencvaros Budapesta (Ungaria) - (+) Qarabag (Azerbaidjan) 1-3 (1-1 în prima manşă)

PSV Eindhoven (Olanda) - (+) AS Monaco (Franţa) 3-2, după prelungiri (1-1 în prima manşă)

Sturm Graz (Austria) - (+) Dinamo Kiev (Ucraina) 1-2, după prelungiri (0-1 în prima manşă)

(+) Glasgow Rangers (Scoţia) - Union Saint-Gilloise (Belgia) 3-0 (0-2 în prima manşă) Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în play-off. 

Citește și - Mircea Lucescu nu a participat la conferinţă de presă de după Fenerbahce - Dinamo Kiev, meci în care fanii turci au scandat numele lui Putin

Antrenorul principal al echipei de fotbal Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a lipsit de la o conferinţă de presă, după meciul retur din turul doi al calificărilor în Liga Campionilor, împotriva Clubului de Fotbal Fenerbahce, de la Istanbul.

Mai multe surse au precizat pe Twitter că refuzul lui Lucescu de a lua parte la conferinţa de presă a fost provocat de comportamentul suporterilor clubului turc în timpul meciului.

Dinamo Kyev a marcat în minutul 59, după care fanii lui Fenerbahce SK au început să scandeze numele preşedintelui rus Vladimir Putin.

Întâlnirea s-a încheiat cu victoria clubului ucrainean, cu scorul de 2:1, în prelungiri, ceea ce îi permite echipei să ajungă în runda următoare (primul meci, din primul tur s-a încheiat la egalitate, fără goluri marcate.

În turul trei de calificare, Dinamo va juca cu echipa Sturm Graz din Austria. Echipa Ferencváros Budapesta a învins la Bratislava echipa Å K Slovan Bratislava, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Întâlnirea s-a încheiat cu scorul 4:1, în favoarea jucătorilor antrenaţi de Stanislav Cerchesov. Vezi știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel