EXCLUSIV  Plecarea lui Grindeanu, numirea lui Tudose. Cine câștigă, cine pierde

 

Criza politică generată de moțiunea anti-Grindeanu a aruncat în aer scena politică la jumătate de an de la preluarea guvernării de către PSD. Și fix la jumătatea mandatului de 5 ani a lui Klaus Iohannis. Cine câștigă, cine pierde după nominalizarea lui Mihai Tudose pentru funcția de premier?

PSD va răspunde

PSD a reușit să păstreze guvernarea, după două crize majore care i-au pus în pericol poziția câștigată în noiembrie 2016.  A dat electoratului propriu a dat un semnal de forță, prin lichidarea rapidă a ”deviaționiștilor” și recucerirea Palatului Victoria,  dar pentru nehotărâți imaginea partidului s-a degradat. Negocierea cu UDMR va impune costuri în zona electoratului naționalist, pe care PSD îl poate considera ca și pierdut la prezidențiale. Presiunea programului de guvernare a crescut: PSD nu mai poate împărți cu nimeni povara unui eșec economic și va răspunde singur pentru dezamăgirea unor grupuri sociale cărora le-a promis rezultate concrete.

PNL, al treilea eșec la rând

PNL, pentru a treia oară consecutiv, nu a fost în stare să propună un nume de premier. Noul lider al partidului amintește de fostul ministru al Transporturilor: Ludovic Orban are multe scuze și talentul necesar pentru a le prezenta, dar zero rezultate. Lansarea publică a unei oferte pentru UDMR ar fi pus PSD-ul în dificultate: maghiarii l-ar fi respins pe Orban, ceea ce ar fi întărit la nivelul percepției publice mitul ”trocului” UDMR-PSD. Strategia celor două președinții anterioare (Gorghiu-Turcan) este continuată cu aceeași lipsă de viziune: demonizarea PSD, la nivel de discurs, inacțiune, la nivel politic.

Partidul ong rămâne la NU

USR rămâne partidul NU, cantonat la nivelul acțiunilor de gherilă tip ong, deși are o reprezentare importantă în Parlament. ”Salvarea” Uniunii Salvați România a venit de la liberali, care nu s-au ostenit să forțeze o formulă de guvernare, obligând astfel USR la o poziție tranșantă. Refuzul discret al unei colaborări cu PNL este, însă, un semnal de alarmă pentru liberali: și-au aflat principalul competitor electoral.

Miza alegerilor viitoare: guvern fără UDMR

UDMR a greșit forțând nota cu legile minorităților, pentru voturi la moțiune. Putem spune că Uniunea s-a demascat, a pus reflectoarele media pe teme extrem de sensibile, care vor fi intens speculate electoral. Practic, și-a redus capacitatea de negociere cu celelalte partide: combinațiile cu liderii maghiarilor vor fi mult mai atent monitorizate. Mai mult ca sigur, o temă de campanie va fi votul pentru o guvernare în premieră fără UDMR.

PMP, punct câștigat de Băsescu

PMP a fost singurul partid consecvent, iar Băsescu a punctat la nivelul discursului de opoziție. Eforturile pe care le face Traian Băsescu de a se poziționa ca lider anti-PSD în Parlament ”mănâncă” din cota de încredere a PNL și USR. Dar, să recunoaștem, fenomenul rămâne unul marginal, care poate conta doar în cazul unui vot strâns, în măsura în care PMP nu va intra în Parlament, dar va fura două-trei procente Dreptei.

ALDE pierde un parlamentar cunoscut

ALDE a pierdut un parlamentar cu mare vizibilitate, Remus Borza. Promisiunea peneliștilor care fug în partidul lui Tăriceanu, după Congres, nu s-a materializat. A rămas, însă, la Putere, ceea ce ar putea să-i aducă, totuși, câțiva nemulțumiți de la PNL.

Iohannis a uitat de #rezist

Klaus Iohannis s-a poziționat ca lider constituțional, deasupra frământărilor de partid, preocupat de viziunile regionale sau transcontinentale. Acceptarea fără condiții a lui Mihai Tudose va fi percepută drept inconsecvență de o parte a radicalilor pe care i-a mobilizat împotriva PSD, în ianuarie 2017. Riscul pierderii de voturi din zona #rezist poate fi compensat de beneficiul candidaturii din Opoziție, cu PSD la guvernare. Iar social-democrații răspund singuri de eventualul eșec al guvernării. Totuși, să nu uităm că mandatul președintelui este abia la jumătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel