Oraşul în care jumătate dintre locuitori trăiesc în peşteri - FOTO

În oraşul spaniol Guadix, jumătate dintre locuitori trăiesc în peşteri. Peşterile, despre care se crede că au fost construite în jurul secolului al XVI-lea, pot fi găsite în cartierul Barrio Troglodyte.

Mai mult de 2.000 de case-peşteră se află în Barrio Troglodyte. Ele ar fi fost construite în jurul secolului al XVI-lea, atunci când maurii, de teama persecuţiei invadatorilor creştini, au fugit pe dealuri şi şi-au sculptat casele din gresie moale.

În prezent acestea s-au modernizat şi beneficiază de apă curentă, electricitate, chiar şi podele de marmură, antene TV şi internet.

Peisajul din Barrio Troglodyte este complet diferit de cel al restului oraşului. Zona este încărcată de tradiţie, fiind locuită încă de acum un milion de ani.

Dintr-un oraş ce însumează un pic mai mult de 20.000 de locuitori, 10.000 de persoane trăiesc în aceste case-peşteră. Aceştia s-au refugiat în peşteri din cauza temperaturilor ridicate din timpul verii, ce ajung până la 40 de grade Celsius. Peşterile menţin o temperatură constantă de 20 de grade Celsius pe toată durata anului.

Zona atrage numeroşi turişti dornici să experimenteze viaţa în peşteră, iar preţurile nu sunt deloc piperate.

În restul oraşului, pot fi vizitate mai multe obiective turistice, printre care Catedrala din Guadix, Muzeul Cueva sau Fortăreaţa Alcazaba. În apropiere de Guadix, în satul La Calahorra, poate fi văzut şi castelul din Calahorra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel