€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

EXCLUSIV „Nu poate fi confundat cu nimeni! Un stil inconfundabil, metaforizant...” Daniel Cristea-Enache despre Fănuș Neagu/ VIDEO

fanus-neagu_09342000 Agerpres
 

În cadrul scurtei emisiuni Cultura pentru toți, criticul literar Daniel Cristea-Enache a vorbit despre scriitorul Fănuș Neagu, în pericol de a fi uitat, la fel ca alți mari scriitori ai literaturii române....

„În general, nu se mai vorbește despre marii noștri scriitori, de parcă literatura română ar avea atâtea valori artistice încât ne permitem luxul să le mai rărim atunci când vine vorba să ne raportăm la literatura română contemporană și clasică. În centrul acestor emisiuni (n.r. Cultura pentru toți și De Ce Citim) se află scriitori și scriitoare de referință din literatura română, încât nici nu mai contează dacă sunt la timpul prezent sau trecut, dacă sunt în viață sau ne-am despărțit de ei cu o vreme în urmă. Mai importantă este această expresivitate artistică a operei lor și ce urmă au lăsat aceștia în literatura română și dacă privim lucrurile în acest fel, nu aveam cum să nu vorbim despre Fănuș Neagu. Tocmai pentru că acest prozator a lăsat în literatura română o urmă. A mers pe un culoar pe care și l-a creat el însuși, un culoar inconfundabil. Altfel spus, pentru un cititor avizat, așa cum este cel de specialitate, criticul literar, dar și pentru un cititor care parcurge cărțile din pură plăcere, nu dintr-o obligație profesională, atât pentru critic, cât și pentru cititor, Fănuș Neagu nu poate fi confundat cu nimeni.” a subliniat criticul literar. 

Daniel Cristea-Enache: „A dus acest stil și în publicistică!” 

„Este un scriitor de o frapantă originalitate artistică, cu un stil care este numai al lui, un stil inconfundabil, un stil metaforizant cu multe imagini foarte plastice, pe care le folosește Fănuș Neagu, nu o imagine din când în când, ci o succesiune, o înlănțuire de imagini metaforice și de asocieri imagistice care fac ca și textele lui de proză, cel puțin de la un anumit moment încoace, să pară texte de proză lirică; să aibă expresivitatea, mai degrabă, a poeziei decât a prozei. Și este interesant că Fănuș Neagu a dus acest stil al său și în publicistică și în gazetăria sportivă pe care o făcea cu strălucire și prin care a devenit un scriitor foarte cunoscut de publicul larg.” a mai spus Cristea-Enache. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close