Nicolae Voiculeţ, moment unic la Festivalul Literar “Mihai Eminescu”

Nicolae Voiculeţ va aduce vibraţia iubirii, a codrului, a apelor şi a tot ceea ce l-a inspirat pe Mihai Eminescu, într-un moment artistic unic ce va avea loc în cadrul festivalului literar care poartă numele marelui poet. Naiul va suna româneşte, sâmbătă, la Dumbrăveni, unde personalităţi marcante din mediul academic şi cultural vor participa la o serie de evenimente de o importanţă deosebită.

Nicolae Voiculeţ va crea un moment cu totul special la ediţia din acest an a Festivalului Literar „Mihai Eminescu", care va avea loc sâmbătă, la Dumbrăveni.

"Unul dintre modurile autentice de a-l respecta pe Eminescu nu este acela de a-i citi poeziile, ci este acela de a afla adevārul despre el. Există un citat al marelui poet care vorbeşte despre România tuturor timpurilor, de atunci şi de acum, despre noi şi soarta noastră 'ELEMENTE STRĂINE, ÎMBĂTRÂNITE şi STERPE, s-au amestecat în poporul nostru şi JOACĂ COMEDIA PATRIOTISMULUI şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe'. Este o onoare să aduc sunetul naiului, ce a doinit dintotdeauna pe pământul ăsta, la Festivalul Literar Mihai Eminescu", spune Nicolae Voiculeţ.

Personalităţi internaţionale, prezente la eveniment

În acest an, în premieră, la eveniment vor fi prezenţi şi oaspeţi din Belgia şi Franţa, care se vor alătura altor nume cu greutate din mediul academic şi cultural al României, Moldovei sau Ucrainei.

Secretarul Academiei Regale a Belgiei, scriitorul Jacques de Decker, este unul dintre invitaţii surpriză din acest an, la fel ca şi profesorul francez Serge Fauchereau, un fin cunoscător al culturii româneşti (exeget al lui Lucian Blaga şi al lui Tristan Tzara).

Academia Română va avea reprezentare masivă la Dumbrăveni, unde vor ajunge preşedintele acestui for, academicianul Ioan-Aurel Pop, vicepreşedintele Victor Voicu, dar şi fostul preşedinte, academicianul Eugen Simion. Şi alţi academicieni, cum ar fi Maia Simionescu, Nicolae Breban sau Mircea Martin, au răspuns invitaţiei organizatorilor.

Ca în fiecare an, la Dumbrăveni vor ajunge academicianul Mihai Cimpoi, din Republica Moldova, şi academicianul Vasile Tărâţanu, de la Cernăuţi. Printre oaspeţii din Moldova se mai numără Vasile Bahnaru, fost director al Institutului Filologic din cadrul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, precum şi Nina Corcinschi, actualul director al acestui for. Tot de peste Prut vor ajunge Vitali Ştirbu, inspector şcolar în Raionul Edineţ, şi epigramistul Gheorghe Bâlici.

Lista invitaţilor din acest an îi mai cuprinde pe Ioan Matei, din partea Ministerului Culturii, pe Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, pe conferenţiarul universitar Mireille-Carmen Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I", Camelia Botezatu, managerul Editurii Paideia, dar şi Ludmila Sfîrloagă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.

Eugen Simion va lansa trei cărţi

Manifestările de pe 15 iunie vor debuta la ora 9.00, când vor fi dezvelite trei busturi în parcul din Dumbrăveni, ale marelui om politic Mihail Kogălniceanu, precum şi ale academicienilor Mihai Cimpoi şi Eugen Simion.

Cu acest prilej, academicianul Eugen Simion va lansa trei cărţi, respectiv „Convorbiri cu Petru Dumitriu", „În ariergarda avangardei" şi „Moartea lui Mercuţio". La ediţia din acest an va fi prezentat şi un manual de limba română, din 1921, în care se menţionează că poetul nostru naţional Mihai Eminescu s-a născut la Dumbrăveni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel