Neversea, noul Untold de la Malul Mării Negre

Neversea
Neversea

Organizatorii UNTOLD organizează în această vară un festival la malul mării.

Legenda Neversea spune că, undeva în apele Mării Negre există o insulă misterioasă, unde timpul stă în loc.

Generații de temerari au încercat să o găsească încă de mii de ani încoace, însă fără sorți de izbândă. O profeție milenară spune că cei care vor naviga cu o Arcă fermecată spre plajele insulei își vor putea trăi tinerețea fără bătrânețe.

Din reflexia lunii pline, în apa liniștită a mării s-a ridicat o ființă milenară, Yana, protectoarea mărilor. Se spune despre Yana, că ea ar fi fost prima care a trecut prin portalul către Neversea, cu mii de ani în urmă și că este singura care îi poate călăuzi pe oameni, către deschiderea portalului spre locul unde nisipul din clepsidra timpului nu-și pune amprenta asupra vieții.

Festivalul Neversea este cea de-a doua poveste magică a creatorilor Untold. Neversea își va deschide porțile pentru prima dată, în perioada 7-9 iulie 2017. Peste 100 de artiști internaționali de top, printre care nume ce au făcut senzație la Untold, dar și artisti care vor veni pentru prima dată în România vor fi prezenți la festival.

Timp de 3 zile, cele 7 scene amplasate pe țărmul mării îi vor ajuta pe cei peste 150.000 participanți să redescopere diversitatea muzicală, interacțiunea prin muzică, magia naturală a Mării Negre și bineînțeles, răsăritul la malul mării, scrie cluju.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel