Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Momentul mult AȘTEPTAT! Mike Tyson revine în RING la 54 de ani! MOTIVUL

mike tyson
mike tyson

Americanul Mike Tyson, una din legendele boxului, fost campion mondial la categoria grea, a anunţat joi că va reveni în ring la 54 de ani pentru un meci demonstrativ împotriva compatriotului său Roy Jones Jr, care este cu trei ani mai tânăr, pe 12 septembrie, la Los Angeles. 

Mike Tyson, care difuzează de mai multe luni pe reţelele de socializare înregistrări foarte impresionante ale sesiunilor sale de antrenament, nu a mai boxat de 15 ani, de când a fost învins de puţin cunoscutul Kevin McBride, într-un meci în care a lăsat o imagine proastă, notează AFP.

Meciul dintre Tyson şi Roy Jones Jr. va avea opt reprize, potrivit ESPN. Duelul va avea loc la Dignity Health Sports Park din oraşul Carson (California), într-o sală ce poate primi 27.000 de spectatori.

Ţinând cont de răspândirea galopantă a coronavirusului, este posibil ca meciul să se desfăşoare cu porţile închise. Tyson are în cariera sa un bilanţ de 50 de victorii şi 6 înfrângeri. Jones Jr. (66 de victorii şi 9 înfrângeri) nu a mai boxat din 2018.

În luna mai, Tyson a negat că rivalul său Evander Holyfield îi va fi adversar la revenirea în ring pentru un meci demonstrativ. Tyson a explicat atunci că unicul scop al revenirii sale este strângerea de bani pentru acţiuni caritabile. Tyson a fost primul campion mondial al greilor care a deţinut titlurile WBA, WBC şi IBF. Americanul a devenit cel mai tânăr campion mondial al greilor prin victoria reuşită în faţa lui Trevor Berbick, în 1986, la vârsta de 20 de ani.

El calcă pe urmele compatriotului său Floyd Mayweather Jr şi ale filipinezului Manny Pacquiao, care au renunţat la retragere pentru meciuri demonstrative. Jones Jr a fost campion mondial la patru categorii între 1993 şi 2004, la început la categoriile mijlocie şi supermijlocie, apoi la semigrea, pentru a câştiga în fine centura WBA a greilor.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy