Michael Schumacher, o nouă speranță pentru fostul pilot de Formula I

Michael Schumacher, de şapte ori campion mondial, va suferi o nouă intervenţie chirurgicală pentru tratamentul cu celule stem, la şase ani şi jumătate de la gravul accidentul de schi, potrivit presei italiene, notează EFE. 

Schumacher, care a împlinit 51 de ani pe 3 ianuarie, a fost deja supus unui tratament medical anul trecut la Paris de chirurgul specializat în chirurgie coronariană Philippe Menasche care, potrivit mass-media, se va ocupa şi de noua operaţie.

Obiectivul intervenţiei, spune Menasche, este de a regenera sistemul nervos central al lui Schumacher. În declaraţiile publicate de Contro Copertina, neurochirurgul italian Nicola Acciari a spus că Schumacher suferă de atrofie musculară şi osteoporoză din cauza imposibilităţii activităţii fizice. Michael Schumacher s-a trezit din comă la şase luni după accident.

De la clinica unde era internat a fost transferat la un centru de reabilitare din Lausanne (Elveţia) şi de acolo la cabana familiei din Gland, amenajată de soţia pilotului, Corinna, pentru a-i oferi îngrijirile de care are nevoie. La peste şase ani de la accidentul de schi pe care l-a suferit în Alpii francezi se cunosc foarte puţine lucruri despre starea de sănătate a lui Schumacher.

Doar câteva persoane sunt autorizate să-l vadă pe fostul pilot al lui Ferrari, printre acestea neaflându-se fostul său manager, Willi Weber, care a ţinut să-i reproşeze acest lucru soţiei lui Schumacher. Schumacher este deţinătorul recordului de victorii în Marele Circ (91), potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel