Mesaje perverse împotriva Catedralei Neamului

Un cunoscut care lucrează în domeniu mi-a spus că la o mare fabrică de ciment, din patru cuptoare mai funcționează unul singur. Restul ard gazul, ca să nu se pietrifice, așteptând comenzi. Iar instalația care produce ciment va mai lucra doar cât ține contractul pentru Catedrala Mântuirii Neamului, după care intră în conservare.

 Într-o țară în care nu se mai construiește nimic, proiectul Patriarhiei îi enervează pe unii doar pentru că nu se potrivește tiparului general.

Ateii ”practicanți” au tot dreptul  să se opună ridicărilor de biserici, indiferent de cultul care susține edificiul. Dar, după sondaje, ei reprezintă o mică minoritate. Desigur, li se alătură ipocriții, cei care, cu gura plină de cozonac, spun că n-au nevoie de Catedrală ca să simtă spiritul Crăciunului. Au nevoie doar de aragaz, frigider și cărucior de supermarket.

Urmează pragmaticii, care susțin două teze. Acum nu e momentul! Nici nu mai are rost. Vestul a ridicat catedrale în urmă cu sute de ani, astăzi nu mai sunt necesare, nu mai atrag turiști. Pe această argumentație, de ce să mai construim autostrăzi, dacă nu le-am făcut  acum 60 de ani, sincron cu Occidentul?

Pe modelul verificat de Traian Băsescu,  contestatarii pun în opoziție  finanțarea Catedralei cu alte proiecte sociale. E nevoie de spitale, nu de catedrale este noua lozincă a activiștilor. O fi nevoie de spitale, sau, mai degrabă, de bani pentru funcționarea spitalelor existente. Dar, cu 150 de milioane de euro, nu astupi nici măcar deficitul de finanțare apărut într-o singură lună.  Catedrala va funcționa secole. Cei care nu cred în miracole recunosc efectul placebo și rolul echilibrului psihic în menținerea stării de sănătate.

Milioane de români consideră importantă Biserica, vor Catedrala și cred că trebuie finanțată, în parte, de la Buget.  Sunt la fel de îndreptățiți să primească o Catedrală cum sunt îndreptățiți cei care nu merg la biserică să primească un parc sau o ”regenerare urbană”, cu palmieri și tuia din Olanda. De când a început construcția Catedralei, primarii au dat de zeci de ori mai mult pe panseluțe, care se ofilesc după jumătate de sezon, dar n-am văzut activiștii să protesteze, că n-ar fi bani de spitale.

P.S.

Temerea că o catedrală ar afecta laicitatea statului e ridicolă. În țările occidentale, unde e plin de catedrale, nici nu se pune problema. Prosta guvernare și discrepanțele sociale nasc frustrări de care pot profita inamicii laicității, așa cum s-a văzut în istoria recentă. Cred că e o greșeală să ceri Bisericii să joace rolul administrației, să facă asistență socială și să îngrijească bolnavi, în loc să ofere asistență religioasă. Așa au pornit fundamentaliștii islamici. I-am întâlnit în anii 90 în Fanar, unde dădeau copiilor nevoiași lapte și versete din Coran. După care au intrat în politică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel