EXCLUSIV  Licitație Artmark: Paradă a operelor de artă de patrimoniu de la Nicolae Grigorescu la Adrian Ghenie

Magdalena Popa Buluc / 05 dec 2016 / 15:05 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

La Artmark se aşterne iarna. Ninge cu valori ale artei româneşti! O paradă a operelor de artă de patrimoniu şi de mare clasă, a numelor de referinţă în arta noastră plastică, precum: Ştefan Luchian, Iosif Iser, Camil Ressu, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Rudolf Schweizer-Cumpăna, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba. Pe scurt, de la Nicolae Grigorescu la Adrian Ghenie, artistul român care doboară record după record în marile case de licitaţie din lume. Organizatorii nu au ratat nici un nume mare! Pe lângă toate acestea o frumoasă colecţie Jules Pascin şi câteva frânturi din colecţiile Lucian Blaga şi gen. Constantin Doncea, vor fi propuse la licitaţia de marţi, 20 decembrie, ora 19.00, de la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

Am spicuit din numărul mare de lucrări (283) câteva care ne-au reţinut în mod special atenţia.

Piesa de rezistenţă a sesiunii de licitaţie o constituie Care cu boi la amiază (1905) de Nicolae Grigorescu (1838, Pitaru, Dâmboviţa - 1907, Câmpina). Ea provine din colecția istorică Maria Danciu, soția lui Nicolae Grigorescu, având inscripţionat de mâna artistului “Pentru M. Danciu".

În 1906, are loc ultima expoziţie personală a lui Nicolae Grigorescu, o retrospectivă ce prezintă 109 de tablouri. În același an, este onorat la cel mai înalt nivel, fiindu-i dedicată o întreagă sală (ce îi purta numele), în cadrul Expoziției Generale din 1906, cu ocazia a 40 de ani de domnie a lui Carol I. O activitate excepțională, atât în atelier, dat fiind numărul însemnat de opere pe care le prezenta în cadrul expozițiilor, cât și în organizarea acestor manifestări expoziționale. Să nu uităm de desele itinerarii prin țară, în special după 1896, când călătoriile în străinătate sunt limitate doar la cele balneare, Valea Prahovei, Valea Buzăului sau Moldova devenind principalele surse de imaginar. Ultimul deceniu de viață al lui Nicolae Grigorescu ne prezintă totuși un personaj extrem de interesat și motivat în a-și găsi locul cuvenit și în arta europeană, nu numai în cea românească, pentru care reprezenta absolutul și măiestria. Regăsim astfel motivația deselor incursiuni în occident pe care Grigorescu și le stabilea în funcție de programul mai tânărului său prieten, William Ritter, sau în funcție de starea sănătății și necesitatea unui tratament. În țară, itinerarul pe care l-a urmat Grigorescu după 1900, în ultimii 7 ani ai vieții, a avut un parcurs inedit pentru un om care trecuse de 60 de ani, dar care își dorea încă foarte multe. Fie alături de Ritter, sau în compania lui Vlahuță, la prietenii din Buzău (Gogu Iliescu) sau la cei din Râmnicu Sărat (Menelaș Chircu), Grigorescu era încă avid de noi surse de inspirație. În special după 1890, anul în care Câmpina și împrejurimile devin principala sursă de vizual, Grigorescu a creat acel imaginar rustic, iar majoritatea peisajelor, cu sau fără prezență umană, sunt definite de tușa liberă, voiasă. În ceea ce privește ciclul tematic de față, atât de recognoscibil, acesta se esențializează în faza de maturitate, progresiv chiar către perioada "albă". Această esențializare a dus la remodelarea figurii țărănești, care, transpusă prin siluete emblematice, dar neindividualizabile, a dus la crearea tabloului idilic al vieții de la sat. Apar astfel modelul tipic de frumusețe feminină, reprezentat în chipurile țărăncilor tinere și mereu vesele, modelul țăranului sau ciobanului, zvelt, ștrengar dar demn, sau tipologia muncii, prezentată mereu în fazele ei marginale, plecarea sau întoarcerea de la târg sau câmp. Tocmai această extragere a acțiunii din discursul pictural caracterizează ciclul carelor cu boi, motiv ce se încarcă de lirismul tipic unei stări de suspendare temporală. Fără să renunțe la dezideratele plein-airiste, toate sursele de vizual sunt integrate peisajului. Așadar, în dezvoltarea plastică, rămân primordiale culoarea și lumina. 

Valoare estimativă: € 25.000 - 45.000 

Este propusă în această licitaţie şi opera Ţărăncuţe (De la fântână), ce provine din colecţia sculptorului Constantin Baraschi (1902 - 1966) şi este estimată la90.000 - 160.000 de euro.

Lucrarea face parte dintr-un ciclu de variaţiuni pe aceeaşi temă a Întoarcerii de la izvor pe care Grigorescu l-a abordat pe întreg parcursul operei. Pe fundaluri de peisaj, tinere ţăranci cu trupul subţire ca un lujer, cu mâini şi picioare delicate - pictate fin, aproape descriptiv, în contrast cu restul tuşelor libere - sunt reprezentate ducând pe umăr, într-o poză clasică, dar cu o notă de graţie declarată, un ulcior sau o doniţă cu apă (uneori acestea sunt jos, pe pământ).

În căutarea unor imagini pe care le voia emblematice pentru ideea specificului naţional în pictura românească – tipologii de figuri, gesturi, recuzită, atmosferă din care nu lipseşte relaţia fiinţei umane cu peisajul – Grigorescu prelucrează o temă instaurată în pictura europeană a secolului al XIX-lea de artiştii romantici. Pânze şi acuarele semnate de contemporanii lui Grigorescu, precum William Bouguereau, Jean-Léon Gerôme, Ernest Hébert, Camille Corot, Mariano Fortuny i Marsal (cei doi din urmă, cunoştinţe directe ale artistului nostru) sunt elocvente în acest sens. 

Lucrarea de faţă este o mărturie a unui astfel de demers creator legat de perioada în care a conceput şi realizat comanda Bancii Naţionale, pictura monumentală şi simbolică, Rodica, sau Venind de la izvor

Casă din Brebu de Ştefan Luchian (1868, Ştefăneşti - 1916, Bucureşti) este un pastel din 1908. Pastelul a reprezentat pentru Ștefan Luchian o alegere plastică importantă, fiind într-o mare măsură definitorie pentru măiestria la care ajungea acesta la începutul secolului XX. Chiar dacă este proponderent o alegere pentru pictarea peisajului, Luchian a folosit pastelul și în pictarea florilor, cât și în realizarea portretului. În ceea ce privește peisajul modelat în pastel, anul 1908 a reprezentat apogeul acestui tip de manifestare plastică, Brebu fiind imortalizat de Luchian cu ocazia unei vizite terapeutice din lunile iulie-august. Valoare estimativă: € 10.000 - 16.000

 

Odaliscă cu şalvari verzi de Iosif Iser (1881, București - 1958, Bucureşti), pictată în 1938, provine din colecţia din anii 40 a lui Leon Laserson.

Personajele lui Iser, cele care nu suferă travestiuri (arlechini, odalisce, spaniole), transmit un suflu modernist, ce aminteşte de formaţia sa franceză. Modelul profesionist este folosit de Iser în marile compoziții cu personaje ale deceniului 4 și 5, realizate în România. Turcoaica în veșmânt specific nu mai apare ca la începutul carierei, atunci când familiile tipic dobrogene erau analizate în pânzele artistului. Acel travesti amintit este realizat după 1935-1940 cu ajutorul unor modele și a unei recuzite iscusit alese. Întrega compoziţie devine spaţiu cromatic. Este exclusiv dedicat unor experimente de culoare, de contrast și joc de saturații și complementare, cu scopul precis de a aduce în prim-plan tânăra. Privit de aproape, modelul, surprins în seminud, este pictat în materia fragedă a uleiului, completând un desen prea puțin apăsat. Efectul, susținut în special de pasta aplicată pe pânză, evocă voluptatea carnației. Verdele crud ales de Iser pentru hainele cu care își îmbracă modelul contrastează nu doar prin ton cu carnația, dar și prin modul în care pasta este efectiv întinsă pe cele două suprafețe distincte. Alături de aceste date tehnice, pictorul integrează pânza de față și unui ciclu mai subtil, în care descrie sau recreează o atmosferă intimă. Starea de odihnă, visul par să izvorească din aceste opere traduse printr-un dolce far niente readus din lumea orientală cunoscută cu ani în urmă în Dobrogea. Valoare estimativă: 35.000 - 45.000 de euro.

 

Arlechin cu chitară a aceluiaşi artist este o guaşă pe hârtie lipită pe carton, care face parte dintr-o întreagă serie dedicată acestui subiect. În cazul arlechinilor lui Iser există o imixtiune tipologică, aceștia fiind asimilați în contextele cele mai ciudate, fie drept Pierrot, în compania Colombinei, fie cântând la mandolină într-o ipostază iberică sau singuri, în apariții puternice, definitorii tipului oferit. Toate aceste abordări ale temei arlechinului explică obsesia pe care Iser o dezvoltă pentru acești circari, asumându-și conștient o pătrunzătoare investigație a sufletului omului intermediată de pitorescul personaj.

Valoare estimativă: € 6.500 - 8.500

Călugăr în interior țărănesc de Ştefan Dimitrescu (1886, Huşi - 1933, Iaşi) a fost realizat între 1923 şi 1926. Opera, reprodusă în Calendarul Minervei, anul XIX, din 1925, a fost evaluată la 8.000 - 12.000 de euro.

Marea parte a personajelor surprinse de Ştefan Dimitrescu este tratată într-un stil direct, pe alocuri grav, preferând de fiecare dată adâncimea psihologică a portretului unei redări facile. Portretul de față impresionează prin imobilitatea şi concentrarea din privire, gravitatea fizionomiei, demnitatea şi siguranţa de sine conferindu-i o înfățișare expresivă călugărului. Foarte probabil personajul reprezintă unul dintre călugării întâlniți de Dimitrescu în itinerariul făgărășean, întreprins în perioada 1924-1925.

 

Un sensibil portret este semnat de Ştefan Dimitrescu în 1931-1932. Personajul este Lily (soția lui Ionel Teodoreanu)

Căutările lui Ștefan Dimitrescu în regimul estetic aveau să se resfrângă asupra întregului spectru al creației sale. Dacă în cazul peisajului urban căuta simplitatea și proximitatea cu omul de rând, pictând târgurile și străduțele Iașului interbelic și portretul avea să fie elaborat prin aceeași prismă. Modelele sale sunt fie țărani, oameni simpli, tătari din Dobrogea sau prietenii apropiați, toți fiind zugrăviți într-o manieră puțin gravă, pătrunzător și parcă mereu interogativă. 

 

În contextul în care, la 1929-1933, Dimitrescu conducea lumea artistică ieșeană (rector al Universității de Arte, director al Asociației generale a artiștilor și nu în ultimul rând, membru al celebrului Grup al celor Patru), contactul cu Teodorenii este lesne de ghicit. Reședința acestora se afla în cartierul Păcurari din Iași, loc ce devenise în epocă înțesat de intectualitate: frații Teodoreanu, Garabet Ibrăileanu sau prof. Constantin Meissner atrăgeau personalitățile culturale ale vremii. Dimitrescu era un obișnuit al acestor grupuri literare, iar prietenia cu soții Teodoreanu, cărora le făcea celebrul portret comun ce azi se regăsește în colecţiile Muzeului de Artă Iași, lăsa în urmă și acest portret al lui Lily Teodoreanu. Totodată, ne este cunoscut astăzi și portretul realizat lui Ionel Teodoreanu, ce se regăsește în colecția Muzeului de Artă Brașov, inv. 1910.

Valoare estimativă: € 8.000 - 12.000

Picnic de Alexandru Ţipoia (1914, Micşuneştii Mari, Ilfov - 1993, Geneva) este o lucrare realizată în prima perioadă de creație a artistului. Pictată în 1937, ne oferă ocazia să descoperim un artist interesat încă foarte mult de figurativ și în special de tăria formei. Realizată probabil imediat după absolvirea cursurilor de la Școala de Belle Arte din București, uleiul trădează influența pe care au exercitat-o asupra lui Țipoia marii moderniști - Gaugain, Cezanne etc. Valoare estimativă:  2.800 - 3.500 de euro.

 

Natură statică cu trandafiri şi statuetă a fost pictată de Nicolae Vermont (1866, Bacău - 1932, Bucureşti) în 1893, an ce marca obţinerea diplomei de absolvent al Academiei de Arte din München, cursuri pe care le începea în 1887, la clasa lui Ludwig von Löfftz. Totodată, Vermont marca momentul și cu participarea în țară la expoziția Cercului Artistic, expunând 17 uleiuri și 4 acuarele. Valoare estimativă: 1.200 - 1.800 de euro.

Principesa Maria în interior oriental este un ulei pe lemn,din 1904, a lui Alexandru Satmary (1871, Bucureşti - 1933, Bucureşti). Interioarele lui Satmary sunt adevărate studii de lumină ce pare să vină din mai multe surse și care este redată în jocuri multiple pe multitudinea de obiecte ce le populează. Draperii, covoare, mobile, tablouri, vase ori instrumente, în culori vii, ne apar tridimensionale printr-o orchestrație rafinată a luminii ce coordonează o paletă tipică pictorului. Valoare estimativă: 2.000 - 4.000 de euro.

 

Trecând în alt registru, ne oprim la compoziţia Bucureștiul vechi, pictată în 1927-1929 de Lucian Grigorescu (1894, Medgidia - 1965, Bucureşti), evaluată la 3.000 - 4.500 de euro. 

 

Joie de vivre (Duminica în La Grande Jatte) de Eustaţiu Stoenescu (1885, Craiova - 1957, New York) este marcată de studiile pariziene ale artistului. Chiar dacă a studiat în atelierul lui Jean Paul Laurens, pictor reprezentativ pentru stilul academist francez, Stoenescu se va simți toată cariera un modern. În așa-numitul Depot des Marbres, unde îi cunoaște pe Rodin și Bourdelle, Clemenceau și Cottet, alături de care descoperă și se preocupă de noile "probleme" ale artei moderne, Stoenescu va depăși lecția lui Laurens, își va însuși preceptele impresioniștilor și își va dezvolta stilul inconfundabil. Valoare estimativă: 3.000 - 6.000 de euro.

 

Schiță de nud (Catrina) de Nicolae Tonitza (1886, Bârlad - 1940, Bucureşti) este una dintre cele câteva opera ale acestui artist, puse la licitaţie în această sesiune. Către sfârșitul deceniului trei al secolului trecut, Tonitza începe să abordeze pictarea nudului cu un aplomb împrospătat. Din 1926 începe să abunde tematica inaugurată cu seria În iatac pe simezele expozițiilor Grupului celor Patru și pe cele ale expozițiilor personale, culminând spre sfârșitul carierei cu inefabilele nuduri de tătăroaice din Balcic. Dacă cele mai timpurii nuduri sunt create în mediul familial, folosindu-se drept model de fiice și soție, în cele din anii 30 apar sfioasele orientale, într-un tip nou de relație pictor-model. Catrina este cea care devine modelul preferat în perioada 1927-1930, perioadă în care adolescenta își petrecea marea parte a timpului în atelierul tatălui ce reușea tușă cu tușă să creeze un adevărat ciclu tematic. 

În multele scrieri dedicate picturii, Tonitza reiterează cu fiecare ocazie întâietatea nudului în rândul genurilor celor mai importante din creația unui artist, chiar dacă era conștient de atmosfera puritană tipică societății în general, dar chiar și unor artiști. El preciza că problemele care îl preocupau în studiul nudului feminin erau grația și culoarea, traducând grația prin ritmicitatea liniilor de contur (produs al unui desen de mare virtuozitate), iar culoarea drept o manta ce răsuna la acel ritm susținut. Înțelegând nudul lui Tonitza prin acest complex armonizant dintre desen și paleta de culoarea reușim să observăm principalele caracteristici ale compozițiilor. Cea decisivă rămâne coordonată de efectul decorativ, provocat de plasticitatea formelor ce nu sunt prezentate în trei dimensiuni. Spațialitatea, chiar dacă nu este modelată, este balansată tocmai prin măiestria de colorist, schimbarea tonurilor fiind cea care a servit unei volumetrii de tip cromatic. Totodată remarcăm parcimonia cromatică, care este una dintre principalele caracteristici ale lui Tonitza, capabil să orânduiască suprafețele cu ajutorul unui număr redus de culori pure. Ductul pensulei încărcate de culoare trasează în tente diafane de ocru și brun trăsăturile cele mai importante și transmite totodată fragilitatea ființei pictate.

Valoare estimativă: € 15.000 - 25.000

Specială în creaţia lui Nicolae Tonitza este Intimitate din 1933. În creația de profundă maturitate a artistului putem identifica o detașare față de expresivitatea subiectului și o anumită apropiere de rezolvările plastice din spatele lui. Chiar dacă nudurile nu sunt neapărat cele mai evidente exemple în care apar aceste efecte picturale, ele transpar în această categorie prin laturile compoziționale. Cel mai probabil ne aflăm în fața unui tablou pictat de Nicolae Tonitza în prima parte a anului 1933, până în august, atunci când acesta descoperea pentru întâia oară Balcicul. Regimul cromatic sub care Tonitza lucrează după august 1933, arabescul, voluptatea cromatică și decorativul nu se regăsesc în opera de față, care ține, cel puțin stilistic, de ciclul nudurilor care îl fac celebru începând cu 1926. De altfel, celebritatea acestora îl făceau ca în expoziția Grupului celor Patru din primăvara anului menționat să expună nu mai puțin de 14 opere cu nuduri. Acele "studii de nud", așa cum le intitula Tonitza pe toate, se traduceau după aceleași trăsături pe care le putem observa în uleiul de față. Trăsăturile naturale ale trupului sunt concepute într-un regim cromatic ascetizat, iar Tonitza utilizează cu iscusință paleta irizată, în ocrurile și brunurile cele mai diafane. Dezinteresul pentru individualizarea modelului ne indică și faptul că nudul nu este scopul, ci doar mecanismul prin care Tonitza compune și pune culoarea pe carton. Senzualitatea carnală nu este ținta, ci mai degrabă soluția croamatică ce poate crea o apariție senzuală estetic. Valoare estimativă: € 35.000 - 55.000

 

Theodor Pallady (1871, Iaşi - 1956, Bucureşti) este reprezentat şi el în licitaţie de mai multe lucrări, atât de pictură, cât şi de grafică.

Femeie în interior (Place Dauphine) din 1934-1935 este evaluată la 18.000 - 25.000 de euro. Conform inscripției de pe verso, opera a participat la a VII-a expoziție personală Theodor Pallady, de la Ateneul Român din București, din 1935. Expoziția aducea în fața publicului bucureștean - acomodat cu pictura lui Pallady de mai bine de 30 de ani - 103 lucrări ce ofereau o nouă citire a creației sale, cu un accent pe operele de interior. Analizând onomastica acelor opere descoperim subiecte tipice lumii intime a lui Pallady: "Place Dauphine", "Mâța neagră", "Fotoliul albastru" etc. Pictura intimistă, o poezie a interiorului și a familiarului, a fost tradusă totuși antagonic în opere ce trădează o atmosferă de neliniște, misterioasă pe alocuri, chiar melancolică. Astfel ne explicăm dispariția sau mai bine zis raritatea exteriorului în creația palladiană, peisajul fiind mult mai puțin abordat decât personajul în interior sau natura statică, medii mult mai susceptibile unei interpretări progresive a acelei fărâme de simbolism. Aici intervine spiritul lui Pallady, ce își identifică în spațiul familiar conacul, atelierul, malul Senei din apropierea locuinței din Place Dauphine, uneltele ce ar facilita oglindirea sa în creația picturală. De aceea critica a identificat mereu spiritualitatea cu care temele preferate (natura statică și personajul feminin) de Pallady sunt abordate și încărcate de un lirism tipic, aristocrat. Modelul ce se odihnește pe măsuța de lângă fereastră, iminența figurativului, prin amintirea priveliștii spre Place Dauphine, poziția gânditoare a personajului, dar mai ales maniera atât de tipică de interpretare a formei oferă operei de față o încărcătură de depășește simpla apariție naturală a modelului ce stă la pozat. Pânza vine să întregească un ciclu omogen conceput de Pallady în prima jumătate a deceniului patru al secolului trecut, ciclu oferit publicului bucureștean în 1935, în urma expoziției personale.

Din cea de a doua categorie, se detaşează   Nud în fotoliu, acuarelă pe hârtie (600 – 900 de euro), La cigarette (Les deux Magots), din 1938, desen cu grafit şi creioane colorate (600 – 900 de euro) şi Cusătoreasă - grafit, creioane colorate și laviu pe hârtie lipită pe carton – estimată la aceeaşi sumă.

 

Întrecându-se pe sine, Casa Artmark propune de această dată, aproape pentru fiecare artist mai multe opere. 

Copii pe dig, pictată de Gheorghe Petraşcu (1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti) în 1905, este evaluată la 6.000 - 8.000 de euro.

 

Cariera lui Gheorghe Petrașcu avea să cunoască încă de la începuturi un succes excepțional. De la prima expoziție personală ce avea loc în 1900, când lucrări ale sale intrau în mari colecții ale vremii, până către sfârșitul perioadei interbelice când devenea primul pictor membru al Academiei Române, Petrașcu va fi elogiat și celebrat de întreaga societate artistică românească. La 1905, anul în care picta uleiul de față, Petrașcu se regăsea printre membrii societari ai Tinerimii Artistice, expunea an de an la manifestările societății și avea deja două expoziţii personale la Ateneu.

Figurează în catalogul licitaţiei încă două lucrări de Petraşcu. Stradă din Vitré datează din 1921. În perioada 1919-1921 Gheorghe Petrașcu face mai multe călătorii în nordul Franţei şi prezintă la Ateneu, în cadrul unor expoziţii personale, pânze din Vitré, Morlaix, Saint-Malo sau Ploumanach. Nu era prima incursiune bretonă, locurile fiind vizitate încă de la începutul secolului, atunci când străbătea inițiatic itinerariul lui Nicolae Grigorescu din nordul-vestul Franței. Între 1901 și 1931 Petrașcu va reveni frecvent la Vitré, fiind atras de perspectivele atât de specifice ale orașului medieval. Acel efect de mineralizare a paletei, atât de tipic pentru Petrașcu, își regăsea printre zidurile și străduțele orașului expresia cea mai înaltă, concurând deseori cu vedutele Venețiene. Valoare estimativă: 10.000 - 16.000 de euro.

A treia opera, Nud pe marginea apei din 1931, este estimată la 12.000 - 16.000 de euro.

Natură statică cu ficus (1971) aparţine ultimei perioade de creaţie a lui Alexandru Ciucurencu (1903, Ciucurova, Tulcea - 1977, Bucureşti), artist recunoscut pentru performanţele sale cromatice, creator de şcoală. În această etapă, după mijlocul anilor 60, sinteza liniei și pasiunea pentru echilibrul maselor se simplifică spre o formă de abstracționism, iar paleta de culori se restrânge. În cazul naturilor statice descoperim alegerea unor culori dominante și un exercițiu cromatic extrem de intens bazat pe nuanțările de tonuri. Obiectele ce reprezintă recuzita sunt restrânse numeric, cel puțin comparativ cu naturile statice celebre ale anilor '40, iar ideea de interior, de atelier dispare, fundalul fiind definit exclusiv prin culoare. Valoare estimativă: 9.000 - 15.000 de euro. 

 

 

Acestei lucrări i se alătură şi Natură statică cu garoafe albe şi mere (9.000 - 15.000 de euro).

Nud în atelier de Francisc Şirato (1877, Craiova - 1953, Bucureşti) ne introduce în pictura artistului de după descoperirea Balcicului, așadar în primii ani ai deceniului patru al secolului XX. Ca și în cazul colegilor săi din Grupul celor Patru, contactul cu universul zenital al orașului de la Marea Neagră avea să îi influenţeze atât paleta, cât și pensulația. Aspectul translucid pe care îl poartă formele pictate de Șirato în acei primi ani de după 1930 se vede pe întreaga suprafață a uleiului de față și, chiar dacă avem de a face cu o compoziție de atelier, atât de specifică ca un nud, nu putem desconsidera influența luminii de la Balcic ce se înfiripă și în pictura de interior. Valoare estimativă: 9.000 - 15.000 de euro.

 

Operă de valoare muzeală,  Bărci la Chioggia (1914) de Nicolae Dărăscu (1883, Giurgiu - 1959, Bucureşti) este evaluată la 10.000 - 16.000 de euro.

Cariera de maturitate a lui Nicolae Dărăscu poate fi identificată într-o bună măsură după prezența în corpul pictural a Venețiilor. Atras de impresionism încă din perioada cursurilor la Școala de Belle Arte din București, primul sejur de studii în Paris îi va oferi revelația impresionismului și a pointilismului, manieră pe care o va practica câțiva ani, sub influența creației lui Signac. Prima călătorie pe care o întreprinde Dărăscu în nordul Italiei, la Veneția și Chioggia, se consuma în jurul lui 1910, aceeași perioadă în care Gheorghe Petrașcu descoperea și el vedutele lagunare. Primul ciclu cu adevărat coerent ce a surprins laguna italiană s-a conturat între anii 1914-1915, perioadă în care Dărăscu începea să depășească etapa pointilistă prin aprofundarea paletei, și mai ales prin utilizarea din ce în ce mai pregnantă a uleiului, ce căpăta din nou importanță în fața acuarelei atât de îndrăgite. Dărăscu descoperea concomitent materialitatea pastei, dar și valoarea picturală a culorilor, pe care începea să le folosească din ce în ce mai abundent, sub plin imperiu plein-airist. Locurile alese de pictor au menirea de a oferi primul strat vizual, efectul de lumină sau o perspectivă generoasă şi atrăgătoare. Aici vedem cum, în tuşe generoase de galben şi roşu, în conexiuni de oranj, Dărăscu modelează atât clădirile din plan secund, dar şi micile vase pescăreşti pe care le are în imediata proximitate. Artistul valorează suprafeţele picturale prin succedarea multiplă de mici volume cromatice individualizate, fapt relevat de consistenţa materială pe care o primesc toate zonele de interes. În pictarea cerului se observă cel mai lesne acest lucru, mici pete de culoare fiind coordonate de o pensulaţie în tuşe multiple.

 

Semnat tot de el, Balcic (1923-1924) provine din colecția avocatului Ernest Morgenstern şi este evaluat la 20.000 - 30.000 de euro.

Una dintre cele mai importante etape pe care le-a cunoscut pictura lui Dărăscu ne este oferită de popasul cu adevărat însemnat pe meleagurile dobrogene. Recunoscut pentru seriozitatea și dorința de cunoaștere, artistul nu a ezitat în a parcurge întregul teritoriu dintre Dunăre și mare. De la porțile Deltei și până la porturile de la mare, Dărăscu a pictat omul, dar mai ales locul, probabil unul dintre cele mai specifice pe care peisajul românesc le poate oferi. Principalele spații din care au pornit interogațiile plastice au fost cele două borne geografice ale Dobrogei, Tulcea, drept intrare în Deltă, și Balcicul, acea colonie magică de pe malul Mării Negre.

Dărăscu este interesat de efectele coloristice ale luminii şi atmosferei, însă în cei 15 ani petrecuți la Balcic se observă şi o puternică preocupare pentru sublinierea formelor şi a volumelor în culoare. Stilului impresionist, artistul îi apropie propria experienţă cu arta lui Cézanne, de stabilire a formelor, de construcţie a planurilor prin intermediul culorii, definindu-şi un stil personal şi un mod propriu de expresie. Chiar și în opera de față putem recunoaște tipologia de construire a peisajului, amintindu-ne de seria dedicată de Paul Cézanne muntelui Sainte-Victoire. Lecția postimpresionistă avea să rezoneze nu o dată în paleta lui Dărăscu, începuturile secolului marcând atât influenţa lui Cézanne cât și cea a lui Signac. În pictarea Balcicului, așadar în perioada 1920-1935, Dărăscu izbutește să creeze un stil inconfundabil, în care constructivismul trece pe plan secund, lăsând loc duetului pensulație-paletă de culoare.

Familie de țărani (1925) de Rudolf Schweitzer-Cumpăna (1886, Piteşti - 1975, Bucureşti) aparţine uneia dintre cele mai interesante perioade de creație din cariera pictorului, în care acesta își asumă definitiv subiectul rural.

Expoziția personală din 1920 îi aducea elogii din partea unor nume sonore ale culturii românești, oferindu-i statutul de mare creator. Uleiuri din acea expoziție intrau în colecții importante ca cele ale lui Anastase Simu (3) și Iosif Dona (2), opera îi era comentată de Nichifor Crainic sau Nicolae Iorga, iar Tonitza îl observa și îi aprecia "paleta...vioaie, suculentă, vibrantă". Pe parcursul acestui prim deceniu de recunoaștere și apreciere pictorul va stărui și va experimenta continuu. Chiar dacă experimentează în regimul figurativ cu diverse surse de inpirație (călătorii de studiu în Italia, Grecia sau Franța), căutând să lucreze destul de mult peisaj, tematica cea mai importantă și totodată reprezentativă este cea țărănească. 

Anul 1925 îl găsea pe pictor în plină ascensiune: expunea două lucrări alături de marile nume ale picturii moderne românești în cadrul expoziției organizate la Musée du Jeu de Paume din Paris și își organiza la Ateneu o expoziție personală. Valoare estimativă: 8.000 - 12.000 de euro.

O secţiune consistentă este dedicată artei româneşti contemporane, de după al Doile Război Mondial până în zilele noastre. Descoperim o serie de artişti de prim eşalon, de la Corneliu Baba (1906, Craiova - 1997, Bucureşti) la Adrian Ghenie.

Etichetat deseori drept un pictor psiholog, Corneliu Baba a fost de fapt pictorul propriilor contraste şi lupte ale caracterului şi psihicului său. Naşte în acest fel dragostea faţă de portretul fără biografie, aşa-zisele tablouri cu portrete fără nume, ce-i asigurau artistului exprimarea pe pânză a propriei fantezii, conducându-l spre sfârşitul vieţii către ciclurile Pietà, Spaime sau Regi nebuni. Primele două, poate mai mult decât orice alte cicluri pictate de Baba, sunt visceral legate prin unitatea tematică atât de specifică. Ca două fațete ale aceleiași monede, una plină de înfrigurarea judecății - Spaima - cealaltă, enunțând sacrificiul suprem - Pietà - cele două subiecte atât de celebre se înlănțuie și se amestecă într-o avalanșă psihologică. 

 

Inspirat de figurile apocaliptice ale lui Francisco Goya, Baba compune el însuși un nou sfârșit al lumii, unind două întâmplări istorice - una biblică, universală, obiectivă chiar - sacrificiul cristic, iar cea de-a doua este una personală, locală și cotidiană - cutremurul din 1977. Acest eveniment atât de personal iniția spaima maselor, a maselor oarbe, nedefinite sau individualizate. Tabloul devine și mai personal atunci când pictorul se portretizează în rolul de bocitoare, stând deasupra trupului neînsuflețit al celui ce îi poate oferi speranța și mântuirea. 

Lucrarea Pietà, prezentă în licitaţie, se regăsește printre primele opere dedicate ciclului, primele schițe fiind inițiate de Corneliu Baba în cursul anului 1982. Valoare estimativă: 15.000 - 25.000 de euro. 

Adrian Ghenie (n. 1977, Baia Mare) a reprezentat România în cadrul Bienalei de la Veneţia din 2015. Lucrări ale artistului se regăsesc în colecţii publice precum cele de la Hammer Museum, Los Angeles; Museum of Contemporary Art, Los Angeles; Museum van Hedendaagse Kunst, Antwerp; SFMOMA sau S.M.A.K., Ghent. De asemenea, creaţii ale sale au fost selectate pentru expoziţii la Palazzo Grassi, Fundaţia François Pinault, Veneţia; TATE Liverpool şi San Francisco Museum of Modern Art, printre altele. Şi, nu în ultimul rând, cotaţiile sale pe piaţa internaţională de artă, la marile case de licitaţie Sotheby’s şi Christie’s, le egalează şi chiar le depăşesc pe cele ale marilor nume ale artei contempoane din lume. 

În licitaţie este oferită pictura Pod, realizată în 1999, evaluată la 7.000 - 12.000 de euro.

 

Între aceste două repere temporale, regăsim nume importante ale artei româneşti.

Valea fagilor, de Ştefan Câlţia (n. 1942, Braşov), estimată la 7.000 - 12.000 de euro, a făcut parte din expoziţia personală Vânzătorul de aripi, de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, şi din expoziţia  Voyages Transylvaniens de la Muzeul de Artă Brukenthal, curatoriată de Jean De Maere, ambele  în 2006.

Lucrarea aparţine seriei Călătorie cu părintele Dan. În urma călătoriilor cu părintele Dan în Valea Albă, în anul 2006, Ștefan Câlția a realizat câteva picturi, dintre care Valea Fagilor și Valea Albă.


"Valea Albă este locul în care părintele Dan urca adesea cu tinerii din toată lumea pentru a se bucura de frumusețea locului. Când părintele a hotărât punerea aici a unei cruci al cărei desen urma să îl facă Livia Câlția, informându-ne despre loc, am urcat să-l vedem și să-l fotografiem. Urcușul pleacă de la capătul străzii și apoi merge prin pădure; când pădurea se termină, se deschide Valea Albă. L-am întrebat pe părinte cum e drumul; mi l-am imaginat ușor, ca o cale lină într-un parc. Urcam însă pieptiș, răsuflând din greu în urma reverendei. L-am întrebat pe părinte când a urcat ultima dată pe un munte și mi-a răspuns că urcase cu două săptămâni în urmă pe Mont Blanc. Îl rog să mă lase înainte, să urcăm mai încet.

Împreună, ajungem într-un loc din vale, între doi pereți înalți, de stâncă, îmbăiați în răcoare și petice de zăpadă. Era acolo o lumină care cădea drept pe locul în care stăteam, de unde se deschidea privirii, în splendoarea ei, toată valea.

Am plecat de acolo în gând cu acea lumină", mărturisea Ștefan Câlția.  

Artistul este prezent în expozziţie şi cu lucrarea de grafică, în acuarelă, tuş şi foiţă de aur pe hârtie, Oameni cu ţepuşe datată 1985, estimate la 700 - 1.200 de euro.

Spicuim, din multele oferte, Transcendenţă (1.500 - 2.500 de euro) şi Muză (4.000 - 6.000 de euro) de Sabin Bălaşa (1932, Dobriceni, Olt - 2008, Bucureşti), Veneţia (4.000 - 6.000 de euro) şi Nud pe cal de Constantin Piliuţă (1929, Botoşani - 2003, Bucureşti), Dealuri înzăpezite (700 - 1.000 de euro), pictură din 1972 de Viorel Mărginean (n. 1933, Cenade, Alba), Veneţia, evaluată la 1.500-2.500 de euro, şi Iarna în Câmpulung (1.000 - 1.800 de euro) de Marius Bunescu (1881, Caracal - 1971, Bucureşti).

 

Li se alătură o Cavalcadă de Magdalena Rădulescu (1902, Râmnicu Vâlcea - 1983, Paris), una dintre temele caracteristice artistei, estimată la 2.000 - 3.000 de euro, o lucrare din 1959, Stejarul, de Henri H. Catargi (1894, Bucureşti - 1976, Bucureşti) evaluat la 1.400 - 2.200 de euro, Acoperişul roşu, pictat în 1961 de regretatul Horia Bernea (500-800 de euro), două creaţii ale artistului Petre Velicu, prezent în momentul de faţă cu o personală şi la Paris: Ştergar (1.200 - 1.600 de euro) şi Maci (1.000 - 1.500 de euro).

 

În ceea ce priveşte sculptura, doi artişti îşi dispută preferinţele colecţionarilor la această licitaţie: Ovidiu Maitec, cu mai multe lucrări dintre care amintim Legiune din 1986 (2.000 - 3.000 de euro), operă reprodusă în albumul Colecţia de artă românească Marina Dimitropoulos, de Maria Albani, şi Ion Irimescu reprezentat, de asemenea, prin mai multe creaţii din care selectăm  bronzul De la cules (1.500 - 2.500 de euro).

 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24