Dacii foloseau cești-opaiț cu grăsime animală pentru iluminat

Pixabay
Pixabay

Arheologii buzoieni au scos la lumină mai multe artefacte dintr-o cetate ce datează din timpul domniei lui Decebal. 

Cinci locații în care se fac săpături arheologice în Buzău vor fi deschise în această vară pentru pasionații și amatorii de istorie. Starea de urgență de anul trecut, urmată mai apoi de starea de alertă a blocat cercetarea arheologică a Muzeului Judeţean de Istorie Buzău, scrie Adevărul.

„Dacă în anul 2020 activităţile de cercetare arheologică sistematică au fost întrerupte, în acest an, muzeul nostru, în colaborare cu mai multe instituţii de cercetare şi învăţământ superior din ţară, a reluat investigaţiile ştiinţifice în aşezările şi necropolele preistorice şi antice de pe teritoriul judeţului Buzău”, a declarat Daniel Costache, managerul Muzeului Judeţean Buzău.

Cercetările și rezultatele acestora vor fi publicate în revista anuală a Muzeului, „Mousaios”. Cele mai importante obiecte descoperite vor fi afișate în cadrul unor expoziții ale Muzeului. 

Cetatea de la Târcov

La situl de la Târcov, cetatea amplasată pe un deal greu accesibil, numit de săteni „Piatra cu lilieci”, a oferit indicii asupra modului în care populația din timpul domniei lui Decebal ilumina locul după apusul soarelui. 

„Datele oferite de descoperirile arheologice ne-au indicat că această cetate a funcţionat în a doua jumătate a secolului I p. Chr., în perioada domniei regelui Decebal. Probabil această fortificaţie a avut un rol în sistemul defensiv organizat de Decebal şi anume de a controla accesul spre Transilvania pe cursul superior al râului Buzău”, spun specialiştii secţiei de arheologie.

Opaiț cu seu de oaie

Printre obiectele descoperite la Târcov se numără fragmente ceramice ce provin de la vase de provizii, de gătit sau de băut, strachini sau castroane. 

„Pentru iluminat, dacii au folosit ceşti-opaiţ, utilizând seul de oaie. În afara vaselor ceramice au mai fost descoperite unelte şi ustensile din fier, cuţite, cuie, scoabe, arme, vârfuri de lance şi de săgeţi, podoabe şi piese de port din bronz şi mărgele din sticlă, precum şi râşniţe din piatră”, spun arheologii buzoieni.

Vezi și: Insule artificiale construite de oamenii din neolitic. Sunt mai vechi ca Stonehenge

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy