Cu siguranță pot spune că cel mai frumos sat pe care l-am văzut e lângă Sibiu, dincolo de poarta Muzeului Astra. Am prins unul dintre cele mai frumoase weekenduri de la Muzeu, acolo fiind prezenți meșteri și copii care concurau între ei cu sculpturi de lut, icoane pictate și obiecte vestimentare tradiționale cusute de mâna lor. Cei care făceau parte din activitățile organizate erau desprinși din tablourile lui Nicolae Vermont și ale lui Nicolae Grigorescu, purtând de la opincă la basma, toți însemnați cu o mină de mândrie românească pe chipul lor.
Muzeul are un aer de autenticitate prin grădinile plantate în jurul caselor mărunte, străjuite de poteci și păduri, dar și datorită animalelor care își duc liniștite traiul în gospodăriile din care lipsesc doar țăranii rumeni de soare și împovărați de muncă.
Am văzut casele păstorilor, pe cele ale meșteșugarilor, dar cea care m-a bucurat cel mai mult a fost gospodăria dobrogeană. În interior am văzut o lejancă, asemenea celei pe care străbunica mea, o babă costelivă, mirosind a ulei de candelă și busuioc asemenea unui sfânt, își făcea patul. Streșinile albastre și curtea plină de flori mi-au amintit de o casă pe care am reușit să o văd doar odată, în care a crescut de copiliță bunica mea.
O poveste cât o viață
Dincolo de personajele și toposul cât se poate de românesc, Muzeul Astra mai dispune de o atracție pe care nu pot spune că am mai văzut-o la alte muzee vizitate în Europa.
Odată ce cobori de pe deal, de la căscioarele de lemn ale oierilor, o gospodărie cu cei mai frumoși pereți albaștri, ascunde povestea celor care au trăit înainte în ea. Inițial fusese casa unei familii din județul Sibiu, care producea lumânări. În interior casa este un altar tangibil al frumuseții rurale: paturile cu perne mari și brodate, colțul cu icoane, cununița de mireasă a mamei, soba ce tronează în mijlocul casei, masa cu ochelarii de citit și ”Foaia Poporului”, cănile și ulcelele, toate lasă aceeași impresie. Cei trei țărani ce viețuiesc acolo tocmai au ieșit pe poartă și urmează să revină.
În mijlocul holului cu sobă este amplasat un dispozitiv care le permite vizitatorilor să asculte povestea casei din perspectiva tatălui, a mamei sau a fiicei lor. Cele trei persoane apar, mai apoi, în povestea ilustrată în realitatea virtuală, aceasta putând fi urmărită în atelierul din partea dreaptă a gospodăriei.
Fiori de emoție m-au încercat pe măsură ce am descoperit povestea. În atelierul mic și răcoros am primit o pereche de ochelari de realitate virtuală. Povestea are de toate: personajele casei, o familie obișnuită, o activitate meșteșugărească, un necaz, un secret, misticism și un personaj ce depășește condiția satului natal.
Fiica familiei își privește viața din casa părintească cu ochii de adult și împletește în firul narațiunii un secret aflat în casa sa. Un necaz se abate asupra părinților ei, iar moartea unui din ei pare ușor lipsită de sens, fiind pusă pe seama farmecelor. Aceasta face o descoperire în soba casei care pune în perspectivă cele întâmplate. Povestea este mult mai complexă, iar frumusețea ei se completează odată cu deznodământul.
--
Nu a fost dată să trec prin Sibiu și să nu intru pe poarta acestui muzeu, care are un loc special, fiind, pentru mine, în top trei, alături de Muzeul Ny Carlsberg Glyptothek din Copenhaga și Piramidele din Giza și Valea Regilor. Chiar și cei mai sceptici pot găsi în interiorul muzeului un prilej măcar de relaxare, așa că aceasta este o invitație pentru a descoperi micile comori din fiecare casă și poveștile pitite la geamlâcurile prăfuite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
