Schița unui urs se va vinde pentru 16 milioane de dolari. Opera lui Leonardo DaVinci

Unsplash
Unsplash

Schița unui cap de urs va fi vândută de o casă de licitații în acest an, iar prețul estimat de experți este de aproximativ 16 milioane de dolari. 

O schiță de dimensiuni reduse a unui urs se va vinde cu 16 milioane de dolari într-o licitație de artă a casei Christie`s. Aceasta este una din cele 8 piese de artă aparținând lui Leonardo DaVinci care a rămas în grija unui proprietar privat. Suprafața de hârtie bej pal pe care este realizată schița ursului are mai puțin de 20 de centimetri pătrați. Desenul este realizat cu un creion cu mină argintie, o tehnică pe care prolificul artist a deprins-o de la maestrul său, Andrea del Verrocchio. 

Schița a trecut prin mai multe mâini de-a lungul secolelor. În trecut, aceeași casă de licitații a vândut aceeași schiță cu doar 2,50 de lire (sau 312 lire în ziua de azi) în anul 1860, scrie CNN

Vândut pentru 2 lire și 50 de pence

„Cap de urs”, după cum i-a fost atribuit numele, micul crochiu a fost expus în mari instituții de artă, precum National Gallery în Londra, Louvre Abu Dhabi sau în Muzeul de Stat Ermitaj din Sankt Petersburg

Într-un comunicat al departamentului de picturi ale marilor maeștri aparținând casei de licitații Christie`s, curatorul Ben Hall a numit obiectul de artă ca fiind „cea mai importantă operă renascentistă aflată în proprietate privată”. Tot despre aceeași schiță, Hall a menționat că a trecut prin mâinile unora dintre cei mai mari colecționari ai operelor marilor maeștri. 

Crochiul, pe care poate fi văzută și semnătura artistului, va fi expus în Hong Kong la sfârșitul acestei luni. Va fi apoi adus în Londra, unde experții estimează că s-ar putea vinde cu un preț cuprins între 11 și 16 milioane de dolari. 

Cea mai scumpă schiță aparținând lui Leonardo DaVinci s-a vândut în 2001. „Cal și călăreț” a costat la momentul vânzării 8 milioane de lire. 

Operele lui DaVinci, online

Academia Regală de Arte din Londra este cea mai recentă instituție care colaborează cu platforma Google Arts & Culture care folosește tehnologie de înaltă rezoluție pentru a capta detalii incredibile.

Imaginea pe care o puteți accesa mai jos este de fapt o scanare a unei copii făcută de Giovanni Antonio Boltraffio, fiindcă lucrarea inițială a lui Da Vinci și-a pierdut din detalii și din culori. (VEZI AICI)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel