Atlantida a devenit un subiect tabu în multe cercuri academice, adesea o marcă în pseudoștiință. Platon a fost un filozof din Atena, în Grecia antică, în perioada clasică din secolele V-IV î.Hr. A fost elevul lui Socrate și i-a predat lui Aristotel, creditat cu întemeierea școlii de gândire platoniciene și a Academiei, prima instituție de învățământ superior din lumea occidentală.
Platon a introdus pentru prima dată Atlantida în Timeu, un monolog al lui Timeu din Locri, un personaj care apare ca un filozof și un aristocrat bogat din colonia greacă a lui Lokroi Epizephyrio. Studiile moderne tind să respingă istoricitatea lui Timeu, considerându-l un construct literar al lui Platon.
Protagoniștii dialogului îi includ pe Socrate (un filozof grec din Atena), Hermocrates (un vechi general siracusan), Critias (un student al lui Socrate și un autor din Atena) și Timeu, scrie Heritage Daily.
O civilizație căzută înainte de vechii egipteni
Dialogul începe cu o relatare a creării universului și a civilizațiilor antice, în care Socrate gândește despre starea sa ideală descrisă în Republica lui Platon, un dialog socratic scris de Platon în jurul anului 375 î.Hr.
La momentul vizitei lui Solon, Sais era capitala Egiptului Antic în timpul dinastiei a 26-a și avea un mare cult la templul lui Neith, o zeiță asociată cu creația, înțelepciunea, țesutul și războiul. Potrivit lui Critias, aici a fost descrisă pentru prima dată legenda Atlantidei, preoții din templu povestindu-i lui Solon povești despre civilizația căzută cu 9.000 de ani înainte.
Platon extinde apoi povestea: „Pentru că se relatează în înregistrările noastre cum, cândva, statul tău a ținut cursul unei oști puternice, care, pornind dintr-un punct îndepărtat din Oceanul Atlantic, înainta cu insolență pentru a ataca întregul Europa și Asia pentru început”.
Regii Atlantidei stăpâneau și pe continente
Acum, în această insulă Atlantida a existat o confederație de regi, de o putere mare și minunată, care stăpânea peste toată insulă și peste multe alte insule și părți ale continentului; și, în plus, din ținuturile de aici, în strâmtoare, au stăpânit asupra Libiei până în Egipt.”
Critias, un alt dialog al lui Platon (deseori confundat cu Timeu) îi prezintă din nou pe Timeu, Critias, Socrate și Hermocrates și descrie în detaliu orașul antic, peisajul, fauna și flora, precum și structura societății și mijloacele de guvernare.
Atlanții au construit o mare metropolă, înconjurată de corpuri de apă concentrice, conectate la mare printr-un canal mare. În centru se afla un palat pe un mic munte care conținea un templu sfânt dedicat lui Cleito și Poseidon și statui de aur ale tuturor descendenților celor zece regi și ale soțiilor lor. În anii care au urmat dialogului, mulți scriitori antici, cum ar fi Xenocrates, au văzut povestea Atlantidei ca fiind un fapt istoric, dar unii au văzut opera lui Platon ca un mit ficțional sau metaforic.
Atlantida a existat întâi în literatură
În ciuda importanței sale minore în lucrările mai largi ale lui Platon, povestea Atlantidei a avut un impact considerabil asupra literaturii. Aspectul alegoric al Atlantidei a fost preluat în lucrările utopice ale mai multor scriitori renascentiste, cum ar fi Noua Atlantida a lui Francis Bacon în 1626 și Utopia lui Thomas More în 1516.
Încercările moderne de a asocia Atlantida cu siturile arheologice, plasează în principal civilizația în sau în apropierea Mării Mediterane, cu locații propuse, inclusiv Sardinia, Creta, Sicilia, Cipru, Spania, Malta, Turcia, Israel, nord-vestul Africii, Creta și Santorini.
Santorini, o asociere bizară
Santorini este cea mai interesantă paralelă, unde un oraș cicladic din epoca bronzului numit Akrotiri a apărut ca un centru comercial în timpul mileniului al III-lea î.Hr. Orașul avea clădiri cu mai multe etaje bogat decorate, care foloseau un sistem avansat de canalizare, precedând multe civilizații contemporane până la romani.
Akrotiri a fost distrusă în erupția Theran cândva în secolul al XVII-lea sau al XVI-lea î.Hr., devastând orașul și comunitățile de pe insulele din apropiere cu cutremure și tsunami. Erupția a depus straturi de piatră ponce și cenușă, îngropând Akrotiri până la 7 metri în material vulcanic, urmat fiind de valuri piroclastice, fluxuri de lavă, inundații și depozite de co-ignimbrită de cădere de cenușă.
Unii istorici speculează că distrugerea Akrotiri a fost inspirația din spatele poveștii lui Platon despre Atlantida, împrumutate din povești orale și legende transmise de-a lungul secolelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
